November20
O data un om a semanat cele mai bune seminte, dupa ce a pregatit pamântul arat, si toate astea el le-a facut in mod curat si constiincios. Insa o buna bucata din recolta s-a distrus din cauze inexplicabile.
Ramasitele nesemnificative, pe care a izbutit sa le culeaga, l-au ajutat sa supravietuiasca iarna. Dar daca nu erau facute rezerve mai devreme, familia lui ar fi putut sa moara.
Anul urmator el a ingrijit recolta noua cu straruinta si mai mare. Timpul a fost de partea lui si recolta a fost splendida. Dar cand mai ramasesera cateva saptamani pana la culegerea spicelor, cerul s-a umplut de nori, tuna si fulgera. Iar dupa aceea grindina de marime incredeibila s-a abatut asupra pamantului lui si a distrus toata recolta.
Si din nou, tot ceea ce a reusit sa culeaga agricultorul, i-a ajuns numai pentru a supravietui.
Dar el trebuia sa traiasca si sa ingrijeasca de cei dragi, trebuia sa salveze cel putin restul granelor si sa se pregateasca pentru anul viitor.
Si iata ca primavera urmatoare el iarasi a iesit la camp. A imprumutat boabe de semanat si in toamna urma sa obtina recolta mare, caci altfel familia lui ar fi putut sa piara. Pana la semanat ramasese o saptamana. El trebuia sa stranga toate fortele, sa-si ia ca ajutoare pe cei doi fii ai sai si sa inceapa cu administrarea viitorului pentru prezent.
Dimineata urmatoare el s-a ridicat din pat, si o durere brusca i-a sagetat corpul. A inteles ca s-a imbolnavit si ca nu va mai fi in stare sa-si ajute familia. Dar aceasta nu era tot, cei doi fii ai lui de asemenea s-au imbolnavit.
Omul s-a intins pe pat si a inceput sa priveasca tavanul. Destinul lui era ruinat si toate incercarile erau zadarnice. La inceput avea dificultati, acum au napadit nenorocirile. Acum ele erau nu numai pe dinafara ci si in el insusi. Si deodata constiinta omului a fost luminata de urmatoarea deductie: bolile si necazurile lui reprezinta si ele recolta.
Da, noi putem sa dirijam viitorul, schimband lumea inconjuratoare: alegand semintele cele mai bune, pregatind pamântul, selectand mai bine terenurile de pamant. Dar se dovedeste ca nu aceasta este cel mai important.
Se dovedeste ca mult mai important pentru viitor este conditia launtrica, si ca semintele cele mai semnificative se afla in suflet. Asa cum este sufletul nostru, si destinul va fi corespunzator. Daca vecinul are sufletul corupt, el va cadea in patima betiei si va risipi recolta. Si chiar daca isi da seama si, imitandu-i pe ceilalti, incepe sa semene si sa aiba grija de pamanturile lui, totusi recolta lui se va distruge.
Omul a zacut in pat o zi si o noapte. Dupa aceea alta zi si alta noapte. El nu se mai gandea la lucrurile materiale si la bucata de paine. Banuiala lui vaga, ca sufletul nostru e legat de destin, devenea treptat mai clara. Omul s-a uitat imprejurul lui si a observat ca incepuse sa perceapa altfel lumea inconjuratoare.
Si dintr-o data a vazut langa el Bibila, careia mai devreme nu ii acorda prea multa atentie.
Cu maini tremuratoare a luat-o, a deschis-o la intamplare si a citit: De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si implini poruncile Mele, Va voi da ploaie la timp, pamântul si pomii isi vor da roadele lor. Treieratul vostru va ajunge pana la culesul viilor, culesul viilor va ajunge pana la semanat; veti manca painea voastra cu multumire si veti trai in pamântul vostru fara primejdie…(Levitic 26: 3-6)
Si din nou omul bolnav si slabit a avut o revelatie. El tot timpul l-a vorbit de rau si l-a judecat pe vecinul lui frivol. El tot timpul era nemultumit de sine si de destinul lui, socotind ca recolta nu e destul de mare. Era jignit de atitudinea gresita a oamenilor fata de el. In loc de a-si spune sincer opinia, ca sa evite greseala, el se supara si judeca.
Agricultorul a lasat Biblia si s-a lasat furat de ganduri. A simti ca incepuse o schimbare inauntru. Si din nou a deschis Bibila si a inceput sa citeasca la intamplare.
Si socat, cu lacrima in ochi, a citit: Sa nu furati, sa nu spuneti minciuna si sa nu insele nimeni pe aproapele sau….Sa nu nederptatesti pe aproape si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi. Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica…. Sa nu dusmanesti pe fratele tau in mintea ta, dar sa mustri pe aproapele tau, ca sa nu poti pacatul lui. Sa nu te razbuni cu mana ta si sa nu ai ura asupra fiilor poporului tau, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru…(Levitic 19:11, 13-14, 17-18).
Se dovedeste ca legile legaturii spirituale sunt tot atat de importante, ca si legatura dintre fenomenele fizice. Se dovedeste ca corpul fizic si corpul spiritual sunt starns legate intre ele. Latura fizica poate sa o influenteze pe cea spirituala si s-o formeze. Iar latura spirituala o influenteaza pe cea fizice si poate s-o conduca. Dar spiritul, precum s-a dovedit, joaca un rol crucial. Iar fizicul de fapt este numai o completare a spiritului si este unealta pentru dezvoltarea lui.
Agricultorul s-a uitat inca o data cu uimire in jur si a constat ca lumea devenise minunata. El a inteles ca isi iubreste sotia, desi mai devreme ii facea reprosuri tot timpul si ii cerea supunere. El si-a dat seama cat isi iubeste copii, pe care inainte nici nu-i bagase in seama. Deodata a priceput ca isi trateaza vecinul irational ca pe un copil prostut, care nu trebuie judecat, dar nici sprijinit mereu. In primul rand sufletul lui avea nevoie de ajutor, nu corpul. Deci asistenta cea mai utila era educarea omului. Iar ca sa ajutam sufletul, uneori trebuie sa rasfatam corpul, iar alteori sa-l supunem la privatiuni.
Si in ziua aceea omul a adormit fericit, cu toate ca nu avea viitor. El n-o sa aiba sansa sa semene boabele pentru recolta cea noua, putin probabil sa se insanatoseasca complet. Dar acum, bucata de paine nu mai era criteriul lui principal de fericire. Acum el a priceput cum gandurile sale zilnice inchinate bunastarii materiale i-au otravit sufletul. A inteles ca in ultimii cativa ani a fost necajit.
Sufletul lui nu mai canta, iar lumea isi pierduse limpezimea si profunzimea culorilor. El mereu avea convingerea ca surele umplute cu grau se afla la baza fericirii. Dar acum, bolnav si pe patul de moarte, a priceput ca si sufletul de asemenea a cules recolta, dar in schimb in ultimii ani aceasta recolta s-a constituit din ignoranta, jigniri sporite si zgarcenie.
Dar cand sufletul sufera, exista un mod usor si indiscutabil de a micsora aceste suferinte: omul se indreapta spre tot ceea ce tine de viata materiala, se convinge ca fericirea inseamna bani, bunuri materiale, placeri sexuale. Daca uitam de suflet, pagubele lui devin imperceptibile.
Si acum, bolnav si pe patul de moarte, agricultorul isi adusese aminte de vechiul proverb: “Pagubele cele mai cumplite sunt cele pe care nu le observam.” Acum el a inteles ca cea mai mare fericire vine o data cu fericirea sufletului. Si in ciuda condamnarii lui, el a adormit fericit. In acea noapte el a dormit linistit si calm, iar dimineata urmatoare a observat ca se simte mult mai rau. Toata ziua a respirat greu si durerea ii paraliza tot corpul. Dar in acest timp ceva se schimbase. Necazurile si pierderile, si chiar durerea fizica nu provocau tristete sau agitatie sau nemultumire fata de destin. Durerea l-a facut mai bun si mai indulgent. Durerea l-a facut sa uite de corp si a inspirit un avant catre suflet.
Si daca pentru salvarea si supravietuirea corpului e nevoie de paine, pentru salvarea sufletului e necesara dragostea. Si aceste boabe daruite de Creator intotdeauna sunt clare si mantuitoare. Cu cat mai mult suferea omul, cu atat mai mult iubirea lui fata de Dumnezeu crestea.
A suferit inca cateva zile, dar deja se simtea mai bine, nu numai din punct de vedere sufletesc, ci si din punct de vedere fizic. A vazut ca copii lui s-au facut bine, si a inteles ca atitudinea lui fata de lume il omora si pe el, si pe copii lui. Dupa o saptamani a iesit pe camp, si impreuna cu fiii a semanat boabele. S-au lasat brume, a plouat mult, si totusi recolta era imbelsugata, spicele erau minunate, seminte putrede nu erau.
In fiecare zi semanam in sufletul nostru semintele destinului.