Timp de mii de ani, oamenii, simtind energia Divina in suflet, o evitau in mod intuitiv intelegand faptul ca modul obisnuit de viata devine auto distrugator. Insa oricat am incerca sa rezolvam o problema prin evitarea conflictului, mai devreme sau mai tarziu va trebui sa rezolvam aceasta problema. Daca oamenii nu reusesc sa se schimbe, este putin probabil ca vor supravetui in viitorul apropiat. Pentru schimbare este necesara o cantitate mare de energie, insa primirea acesteia in cazul omului nedesavarsit reprezinta un mare pericol de moarte.

In cazul caror oameni primirea unei portii de energie va pune problema supravietuirii sub semnul intrebarii? Una din caracteristicile principale ale acestui tip de oameni este urmatoarea: acesta nu este capabil sa pastreze in suflet doua contradictii. Prin ce se deosebeste inchinarea in fata valorilor spirituale sau materiale, in comparatie cu inchinarea in fata lui Dumnezeu? Inchinarea in fata lui Dumnezeu reprezinta inchinarea in fata iubirii. Iubirea presupune in acelasi timp placerea si durerea. Placerea permite daruirea, realizarea energiei, iar durerea permite sa nu ne contopim cu sursa placerii.

Cand ne inchinam in fata fericirii materiale sau spirituale, doar placerea este scopul nostru. Fugim de durere, daca nu suntem capabili sa pastram in acelasi timp doua contradictii. Insa fiecare om stie ca detinerea valorilor materiale nu poate fi vesnica, ele vor disparea mai devreme sau mai tarziu. Posedarea valorilor spirituale deasemenea. Durerea este prezenta mereu in viata noastra, insa in viitor ca un fel de urmare. Si cu cat mai mult o persoana se inchina in fata unui anume lucru, cu atat mai intens doreste sa tina durerea cat mai departe, sa separe cauza de efect, sa prelungeasca perioada placerii. Insa energia sufletului scade si urmeaza in mod firesc procesul de degenerare.

Inainte de Cristos oamenii idolarizau propriile placeri si urau pe cei din cauza carora erau nevoiti sa le piarda. Astfel, oamenii urau raul si se inchinau in fata binelui, care era reprezentat in realitate de catre emotii pozitive neintrerupte. Dintotdeauna oamenii au fugit de suferinte, iar suferintele principale erau reprezentate de chinurile trupesti, deci distrugerea corpului, si suferintele spirituale, cu alte cuvinte esecul viitorului, a sperantelor si a idealurilor. Insa in acelasi timp oamenii au inteles ca fara sacrificiu, suferintele, ingradirea dorintelor, controlul corpului, sufletul se degradeaza, iar credinta in Dumnezeu dispare.

Cristos a demonstrat ca durerea este necesara pentru iubirea neintrerupta. Pe nivelele superioare de energie placerea si durerea, fericirea si suferinta, coexista si nu se anuleaza reciproc. De aceea imaginea lui Cristos pentru noi este indisolubil legata de sentimental fericirii, cel al triumfului, dar in acelasi timp si de cel al suferintei si al pierderii. Fecioara Maria este reprezentata de icoanele ortodoxe bucurandu-se de nasterea lui Cristos, dar in acelasi timp si suferind din cauza viitoarelor chinuri. Intr-un astfel de moment timpul incepe sa se comprime, si cu cat mai aprig se lupta fericirea si suferinta, cu atat mai clara va fi victoria iubirii, forta acesteia si superioritatea in fata oricarui alt lucru.

Daca inainte omul bun era intruchiparea binelui, iar cel imoral intruchiparea raului, dupa Cristos lucrurile au inceput sa se chimbe. Cel bogat avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel sarac? Nu, acesta trebuia sa-l ajute sa se imbogateasca. Cel bogat din punct de vedere spiritual avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel slab de spirit, deci pe cel lipsit de moralitate? Nu era permis acest lucru. Acesta trebuia sa-l ajute sa devina moral. Educatia reprezinta mereu ajutor si sustinere. Ajutorul si staruinta isi au originea in iubire. Iar iubirea presupune mereu placere si durere. Uneori durerea se prezinta sub forma unei pierderi, alteori ia forma unui process distrugator, poate fi perceputa deasemenea ca un fel de limitare a posibilitatilor sau in sensul respectarii stricte a regulilor. Dar daca exista iubire, atunci durerea nu se separa de placere si devine in mod constient un inceput. Si atunci avem sansa de a rezista oricarei ispite care ia forma subordonarii in fata placerii si a desfatarii.

Iubeşte-ţi Sinele şi veghează —
Azi, mâine, mereu.

În primul rând fii tu ferm pe Cale,
Apoi învaţă pe alţii,
Astfel nimiceşti necazul.

Pentru a îndrepta ceea ce este strâmb
Trebuie mai întâi să faci un lucru greu de făcut.
Să te îndrepţi pe tine însuţi.

Tu eşti propriul tău Stăpân.
Cine altcineva ar putea fi?
Fii propriul tău supus
Şi descoperă-ţi stăpânul.

Ţi-ai hrănit cu încăpăţânare
Propria-ţi răutate.
Curând, acest lucru te va zdrobi,
Precum diamantul zdrobeşte piatra.

Prin propria-ţi nesăbuinţă,
Vei fi adus atât de jos,
Cum nici duşmanului tău nu i-ai dori.
Tot astfel şi plantele agăţătoare înăbuşe copacii.

Cât de greu este să-ţi fii supus,
Cât de uşor să te pierzi,
În răutate şi prostie.

Trestia Kashta moare când rodeşte.
Aşa şi nesăbuitul,
Dispreţuind învăţăturile celor treji,
Refuzându-i pe cei ce urmează Legea,
Piere când prostia lui înfloreşte.

Răutatea este a ta.
Necazul este al tău.
Dar şi virtutea este a ta,
Precum şi puritatea.

Tu eşti izvorul
Întregii purităţi şi impurităţi.

Nimeni nu-l purifică pe celălalt.
Nu-ţi neglija niciodată datoria
Faţă de altul,
Oricât de dificilă ar fi.

Datoria ta este să afli care ţi-e datoria
Şi apoi, să te dăruieşti ei
Din toată inima.

O data un om a semanat cele mai bune seminte, dupa ce a pregatit pamântul arat, si toate astea el le-a facut in mod curat si constiincios. Insa o buna bucata din recolta s-a distrus din cauze inexplicabile.
Ramasitele nesemnificative, pe care a izbutit sa le culeaga, l-au ajutat sa supravietuiasca iarna. Dar daca nu erau facute rezerve mai devreme, familia lui ar fi putut sa moara.

Anul urmator el a ingrijit recolta noua cu straruinta si mai mare. Timpul a fost de partea lui si recolta a fost splendida. Dar cand mai ramasesera cateva saptamani pana la culegerea spicelor, cerul s-a umplut de nori, tuna si fulgera. Iar dupa aceea grindina de marime incredeibila s-a abatut asupra pamantului lui si a distrus toata recolta.
Si din nou, tot ceea ce a reusit sa culeaga agricultorul, i-a ajuns numai pentru a supravietui.
Dar el trebuia sa traiasca si sa ingrijeasca de cei dragi, trebuia sa salveze cel putin restul granelor si sa se pregateasca pentru anul viitor.

Si iata ca primavera urmatoare el iarasi a iesit la camp. A imprumutat boabe de semanat si in toamna urma sa obtina recolta mare, caci altfel familia lui ar fi putut sa piara. Pana la semanat ramasese o saptamana. El trebuia sa stranga toate fortele, sa-si ia ca ajutoare pe cei doi fii ai sai si sa inceapa cu administrarea viitorului pentru prezent.
Dimineata urmatoare el s-a ridicat din pat, si o durere brusca i-a sagetat corpul. A inteles ca s-a imbolnavit si ca nu va mai fi in stare sa-si ajute familia. Dar aceasta nu era tot, cei doi fii ai lui de asemenea s-au imbolnavit.

Omul s-a intins pe pat si a inceput sa priveasca tavanul. Destinul lui era ruinat si toate incercarile erau zadarnice. La inceput avea dificultati, acum au napadit nenorocirile. Acum ele erau nu numai pe dinafara ci si in el insusi. Si deodata constiinta omului a fost luminata de urmatoarea deductie: bolile si necazurile lui reprezinta si ele recolta.
Da, noi putem sa dirijam viitorul, schimband lumea inconjuratoare: alegand semintele cele mai bune, pregatind pamântul, selectand mai bine terenurile de pamant. Dar se dovedeste ca nu aceasta este cel mai important.

Se dovedeste ca mult mai important pentru viitor este conditia launtrica, si ca semintele cele mai semnificative se afla in suflet. Asa cum este sufletul nostru, si destinul va fi corespunzator. Daca vecinul are sufletul corupt, el va cadea in patima betiei si va risipi recolta. Si chiar daca isi da seama si, imitandu-i pe ceilalti, incepe sa semene si sa aiba grija de pamanturile lui, totusi recolta lui se va distruge.

Omul a zacut in pat o zi si o noapte. Dupa aceea alta zi si alta noapte. El nu se mai gandea la lucrurile materiale si la bucata de paine. Banuiala lui vaga, ca sufletul nostru e legat de destin, devenea treptat mai clara. Omul s-a uitat imprejurul lui si a observat ca incepuse sa perceapa altfel lumea inconjuratoare.
Si dintr-o data a vazut langa el Bibila, careia mai devreme nu ii acorda prea multa atentie.

Cu maini tremuratoare a luat-o, a deschis-o la intamplare si a citit: De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si implini poruncile Mele, Va voi da ploaie la timp, pamântul si pomii isi vor da roadele lor. Treieratul vostru va ajunge pana la culesul viilor, culesul viilor va ajunge pana la semanat; veti manca painea voastra cu multumire si veti trai in pamântul vostru fara primejdie…(Levitic 26: 3-6)
Si din nou omul bolnav si slabit a avut o revelatie. El tot timpul l-a vorbit de rau si l-a judecat pe vecinul lui frivol. El tot timpul era nemultumit de sine si de destinul lui, socotind ca recolta nu e destul de mare. Era jignit de atitudinea gresita a oamenilor fata de el. In loc de a-si spune sincer opinia, ca sa evite greseala, el se supara si judeca.

Agricultorul a lasat Biblia si s-a lasat furat de ganduri. A simti ca incepuse o schimbare inauntru. Si din nou a deschis Bibila si a inceput sa citeasca la intamplare.
Si socat, cu lacrima in ochi, a citit: Sa nu furati, sa nu spuneti minciuna si sa nu insele nimeni pe aproapele sau….Sa nu nederptatesti pe aproape si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi. Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica…. Sa nu dusmanesti pe fratele tau in mintea ta, dar sa mustri pe aproapele tau, ca sa nu poti pacatul lui. Sa nu te razbuni cu mana ta si sa nu ai ura asupra fiilor poporului tau, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru…(Levitic 19:11, 13-14, 17-18).

Se dovedeste ca legile legaturii spirituale sunt tot atat de importante, ca si legatura dintre fenomenele fizice. Se dovedeste ca corpul fizic si corpul spiritual sunt starns legate intre ele. Latura fizica poate sa o influenteze pe cea spirituala si s-o formeze. Iar latura spirituala o influenteaza pe cea fizice si poate s-o conduca. Dar spiritul, precum s-a dovedit, joaca un rol crucial. Iar fizicul de fapt este numai o completare a spiritului si este unealta pentru dezvoltarea lui.

Agricultorul s-a uitat inca o data cu uimire in jur si a constat ca lumea devenise minunata. El a inteles ca isi iubreste sotia, desi mai devreme ii facea reprosuri tot timpul si ii cerea supunere. El si-a dat seama cat isi iubeste copii, pe care inainte nici nu-i bagase in seama. Deodata a priceput ca isi trateaza vecinul irational ca pe un copil prostut, care nu trebuie judecat, dar nici sprijinit mereu. In primul rand sufletul lui avea nevoie de ajutor, nu corpul. Deci asistenta cea mai utila era educarea omului. Iar ca sa ajutam sufletul, uneori trebuie sa rasfatam corpul, iar alteori sa-l supunem la privatiuni.

Si in ziua aceea omul a adormit fericit, cu toate ca nu avea viitor. El n-o sa aiba sansa sa semene boabele pentru recolta cea noua, putin probabil sa se insanatoseasca complet. Dar acum, bucata de paine nu mai era criteriul lui principal de fericire. Acum el a priceput cum gandurile sale zilnice inchinate bunastarii materiale i-au otravit sufletul. A inteles ca in ultimii cativa ani a fost necajit.

Sufletul lui nu mai canta, iar lumea isi pierduse limpezimea si profunzimea culorilor. El mereu avea convingerea ca surele umplute cu grau se afla la baza fericirii. Dar acum, bolnav si pe patul de moarte, a priceput ca si sufletul de asemenea a cules recolta, dar in schimb in ultimii ani aceasta recolta s-a constituit din ignoranta, jigniri sporite si zgarcenie.

Dar cand sufletul sufera, exista un mod usor si indiscutabil de a micsora aceste suferinte: omul se indreapta spre tot ceea ce tine de viata materiala, se convinge ca fericirea inseamna bani, bunuri materiale, placeri sexuale. Daca uitam de suflet, pagubele lui devin imperceptibile.

Si acum, bolnav si pe patul de moarte, agricultorul isi adusese aminte de vechiul proverb: “Pagubele cele mai cumplite sunt cele pe care nu le observam.” Acum el a inteles ca cea mai mare fericire vine o data cu fericirea sufletului. Si in ciuda condamnarii lui, el a adormit fericit. In acea noapte el a dormit linistit si calm, iar dimineata urmatoare a observat ca se simte mult mai rau. Toata ziua a respirat greu si durerea ii paraliza tot corpul. Dar in acest timp ceva se schimbase. Necazurile si pierderile, si chiar durerea fizica nu provocau tristete sau agitatie sau nemultumire fata de destin. Durerea l-a facut mai bun si mai indulgent. Durerea l-a facut sa uite de corp si a inspirit un avant catre suflet.

Si daca pentru salvarea si supravietuirea corpului e nevoie de paine, pentru salvarea sufletului e necesara dragostea. Si aceste boabe daruite de Creator intotdeauna sunt clare si mantuitoare. Cu cat mai mult suferea omul, cu atat mai mult iubirea lui fata de Dumnezeu crestea.

A suferit inca cateva zile, dar deja se simtea mai bine, nu numai din punct de vedere sufletesc, ci si din punct de vedere fizic. A vazut ca copii lui s-au facut bine, si a inteles ca atitudinea lui fata de lume il omora si pe el, si pe copii lui. Dupa o saptamani a iesit pe camp, si impreuna cu fiii a semanat boabele. S-au lasat brume, a plouat mult, si totusi recolta era imbelsugata, spicele erau minunate, seminte putrede nu erau.

In fiecare zi semanam in sufletul nostru semintele destinului.

Grăbeşte-te să faci bine.
Dacă eşti încet,
Mintea, complăcându-se în stricăciune,
Te va prinde.

Alungă cele rele.
Iarăşi şi Iarăşi, alungă-le,
Înainte ca necazul să te ajungă.

Învaţă-ţi inima către facerea de bine.
Învaţă-o neîncetat
Şi te vei umple de bucurie.

Un prost este fericit
Până ce propria-i răutate se întoarce împotriva lui.
Un om bun poate suferi
Doar până ce bunătatea-i înfloreşte.

Nu lăsa frâu liber slăbiciunilor tale,
Spunând, “Ce-mi pot face ele mie?”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Aşa şi nerodul devine plin ochi de prostie.

Nu-ţi minimiza virtuţile,
Spunând, “Ele nu înseamnă nimic.”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Astfel Înţeleptul devine plin de merit.

După cum negustorul bogat împreună cu servitorii
Evită străzile periculoase,
Tot astfel şi omul ce iubeşte viaţa, evită otrava,
Fereşte-te de pericolul prostiei şi răutăţii!

O mână sănătoasă poate mânui otrava.
Inocentul nu vine să facă rău.
Dar precum praful aruncat împotriva vântului,
Răutatea se întoarce lovindu-l în faţa
Pe necugetatul ce confundă puritatea cu murdăria.

Unii renasc în infern,
Alţii în această lume,
Zeii în paradis,
Dar cel pur nu mai renaşte.

Nicăieri!
Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Nu te poţi ascunde de propria ta răutate.

Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Niciunde,
Nu te poţi ascunde de propria moarte.

Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta crează în el cusurul ce i se reproşează.

Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.

Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.

Dacă mama este inteligentă, severă şi cu voinţă şi încearcă în permanenţă să controleze şi să supună situaţia, atunci copiii şi nepoţii pot avea schizofrenie.

Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţi lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.

Dacă actualii părinţi au fost dominaţi în copilărie de părinţii lor, acum ei trebuie să domine, pentru că în trecut au fost dominaţi. Aşa se transmite violenţa psihologică de la o generaţie la alta.

Cum vă purtaţi cu oamenii în această viaţă aşa se vor purta copiii cu dvs. în vieţile viitoare. Atitudinea incorectă faţă de lume transmisă de către părinţi copiilor, conştient sau inconştient, este cauza unor boli grave incurabile.

Dacă îi blamaţi pe ticăloşi se transformă în ticăloşi copiii şi nepoţii noştri.

Ura, chiar dacă ar părea întemeiată, împotriva unui individ sau a unui grup începe să crească şi să acţioneze asupra tuturor, ne schilodeşte sufletul şi-i transformă pe copiii noştri în ucigaşi.

Copiii abia născuţi care nu sunt iubiţi se îmbolnăvesc şi pot chiar să moară. În acelaşi fel toţi simţim nevoia să fim iubiţi de cineva, apreciaţi de altcineva şi recunoscuţi ca persoană, ca individ de sine stătător de către cei cu care intrăm în contact. De aceea, persoanelor care suferă de depresie li se spune să se alăture unui grup. Dacă sunt văzuţi ca nimeni ei nu primesc porţia de recunoaştere în sensul apreciativ al cuvântului care este foarte necesară pentru supravieţuire.

Orice greşeală a unui om se poate răsfrânge asupra a şapte sau nouă generaţii de urmaşi. La fel şi crima săvărşită împotriva unui om, se transmite ca program executabil multor generaţii.

Dacă omul îşi face un ţel din bani, copiii lui se vor naşte cerşetori, spre a-şi purifica sufletele. Dumnezeu nu le va da bani sau chiar ei îi vor respinge pentru a supravieţui.

Dacă omul îşi face un ţel din iubirea pentru oameni şi-i dispreţuieşte şi-i judecă pe cei care i-au înşelat încrederea Dumnezeu îi va priva pe copiii săi de iubirea faţă de oameni. Astfel, ei vor respinge iubirea pentru oameni şi vor deveni nişte netrebnici şi violatori.

Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme.

Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.

Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

A întreţine însă un copil major este nu numai dăunător pentru el, dar e nedrept şi crud. În acest mod se împiedică dezvoltarea aptitudinilor care conduc această creatură în vâltoarea vieţii, purtându-l pe aripi solide. Instinctul le impune şi păsărilor să-şi cheme din cuibuşor puii crescuţi de îndată ce sunt în stare să zboare. S-ar face un serviciu greşit puişorilor dacă ar fi lăsaţi să rămână mai departe în cuibul lor, aripile li s-ar atrofia din lipsă de exerciţiu.

De fapt, la fel păţesc şi ficele care sunt în plin măritiş şi care, datorită avuţiei părinţilor, nu îndrăznesc să intre în lupta independentă pentru existenţă. Toate aceste fiinţe sunt ca păsările rămase în cuiburi atâta timp, până când aripile n-au mai fost apte să zboare independent şi pe care părinţii sunt obligaţi să le întreţină mereu.

Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acţionează cu o minte impură
Şi necazurile te vor urma,
Asemenea roţii ce urmează carul tras de vită.

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acţionează cu o minte pură
Iar fericirea te va urma,
Asemenea umbrei tale, de neclintit.

“Priviţi cum m-a insultat şi m-a lovit,
Cum m-a trântit şi jefuit!”
Trăieşte cu astfel de gânduri ş vei trăi în ură.

“Priviţi cum m-a insultat şi m-a lovit,
Cum m-a trântit şi jefuit!”
Abandonează asemenea gânduri şi vei trăi în dragoste.

În această lume,
Niciodată ura nu a risipit ura.
Doar dragostea risipeşte ura.
Aceasta este Legea,
De când lumea şi inepuizabilă.
Şi tu vei merge pe lumea cealaltă,
Ştiind asta, cum ai mai putea fi răutăcios?

Cât de uşor răstoarnă vântul un copăcel firav.
Caută fericirea în simţuri,
Răsfaţă-te cu mâncare şi somn,
Şi astfel, vei fi şi tu dezrădăcinat.

Vântul nu poate răsturna un munte.
Tentaţia nu-l poate atinge pe cel treaz, puternic şi umil,
Pe cel stăpân pe sine şi păzitor al Legii.

Dacă gândurile unui om sunt tulburi,
Dacă este nepăsător şi plin de minciună,
Cum ar putea el îmbrăca roba galbenă?

Oricine este stăpân pe propria-i natură,
Luminoasă, curată şi adevărată,
Acela într-adevăr poate purta roba galbenă.

Confundând falsitatea cu adevărul
Şi adevărul cu falsitatea,
Pierzi din vedere inima
Şi te umpli de dorinţă.

Vezi ceea ce este fals ca fiind fals
Şi ceea ce este adevărat ca fiind adevărat.
Întoarce-ţi privirea către inima,
Urmează-ţi propria natură.

O minte necugetată este un acoperiş sărac.
Pasiunea, asemenea ploii, inundă casa.
Dar dacă acoperişul este solid, există un adăpost.

Oricine urmează gândurile impure,
Suferă în viaţa asta şi în cea ce va veni.
În ambele lumi el suferă
Şi cu atât mai mult
Când vede greşeala făcută.

Dar oricine urmează Legea,
Se bucură aici şi dincolo.
În ambele lumi el se bucură
Şi cu atât mai mult
Când vede binele făcut.

Căci mare este răsplata în această lume,
Şi cu atât mai mare în cea va să vină.

Oricât de multe cuvinte sfinte citeşti,
Oricât de multe rosteşti,
Unde este binele,
Dacă nu acţionezi conform lor?

Eşti tu un păstor
Ce doar numără oile altuia,
Niciodată intrând pe Cale?

Citeşte câte cuvinte doreşti
Şi nu vorbi prea mult.
Dar acţionează conform Legii.

Renunţă la vechile obiceiuri
Pasiune, duşmănie, prostie.
Cunoaşte adevărul şi găseşte pacea!
Intră pe Cale!

Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu.

Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el. Sentimentul iubirii este sfânt, intangibil şi nu este permisă atentarea la acesta.

Dacă dispreţuiţi femeile şi le priviţi de sus nu veţi avea niciodată relaţii cu ele. Dispreţul şi blamarea ne ataşează de ceea ce blamăm. De aceea, bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.

Dispreţul se întoarce foarte repede înapoi şi se transformă în program de autodistrugere. De multe ori omul încetează de a mai urâ, însă continuă să dispreţuiască şi să blameze şi, din această cauză, se îmbolnăveşte şi moare. Dacă îl dipreţuim pe omul de lângă noi şi îl blamăm riscăm să-i preluăm boala. Este imposibil să intri în noroi şi să nu te murdăreşti.

Dacă bărbatul va dispreţui femeia el se va îmbolnăvi. Dacă femeia va dispreţui bărbatul ea va deveni sterilă. Dacă vă dispreţuiţi soţia vă ucideţi viitorul fiu, şansele lui de a veni pe lume sunt aproape zero. De aceea, ori trebuie să suferiţi de o boală gravă sau să muriţi ca el să se nască în viaţa următoare.

Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa voinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.

Suicidul este dispreţul faţă de oameni, loveşte mai întâi capul, iar după aceea sistemul uro-genital. Dispreţul faţă de sine se transformă într-un program de autodistrugere.

Pierderea sensului vieţii, a dorinţei de a trăi şi activarea programului de autodistrugere sunt generate în primul rând de dispreţul faţă de oameni.

Când dispreţuieşti pe cineva, deja stabileşti o legătură cu el. Dacă doreşti să fii eliberat de cineva să nu-l mai revezi niciodată, nu-l detestaţi, fiţi indiferenţi. Dacă îl deteşti vei fi legat de el cu lanţuri pe care nimeni nu le va putea deslega, vei fi mereu cu el şi vei avea de a face cu el ani şi ani la rând. Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti.

Pentru a vă apăra de duşmanii voştri iubiţi-i. Dacă îi detestaţi, îl dispreţuiţi sau îl urâţi aura voastră se destramă şi prin acele porţiuni destrămate se stabileşte o comunicare cu tot ceea ce este negativ, distrugător în ei şi, astfel, veţi primi toate răutăţile lor, ura lor, care odată declanşată în voi va începe să vă distrugă.

Atunci când deteşti pe cineva devi vulnerabil. Pentru a te apăra trebuie să intri în cetatea de netăgăduit a iubirii. A-ţi iubi duşmanii este un lucru mai greu de realizat, dar este singurul mod în care te poţi apăra de ei.

Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

Până la un anumit punct egoismul este normal, însă omul care nu se gândeşte decât la sine încearcă să ucidă divinitatea şi universul. Sigur acest lucru nu poate continua multă vreme. Mai devreme sau mai târziu programul de nimicire a universului trebuie să fie blocat prin intermediul bolilor, al traumatismelor şi al nenorocirilor.

Egiosmul, lăcomia nemărginită pentru bunurile materiale ucid sentimentul cel mai important iubirea. Simţul proprietăţii naşte egoismul, iar egoismul suferinţa. Fiecare act şi gând egoist ne leagă de ceva sau cineva şi ne subjugă imediat de câte ori spunem eu şi al meu, ne punem cătuşe pe neobservate, făcându-ne robi. Îndată ce vom spune al meu suferinţa se va ivi imediat.

Să nu spuneţi nici măcar în gând copilul meu, casa mea, soţia mea sau trupul meu. Trupul nu vă aparţine nici vouă nici altcuiva. Trupurile noastre vin şi pleacă, supunându-se legilor naturii. Noi trebuie să asistăm numai ca martori (observatori).

Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora.

Dacă omul este egoist, se distruge singur. Egoismul este cea mai mare violare a legii naturale a fiinţei sale şi produce cele mai dezastroase rezultate. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.

Cele mai mici greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil crează acestuia un program distructiv. Acest program este de lungă durată pentru că este conceput de părinţi. Câmpul părinţilor începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat.

Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie complectă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului acestuia.

Principala informaţie ereditară se transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea, trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului.

Agresiunea subconştientă ridicată la femeile gravide este foarte periculoasă deoarece spiritul mamei devine trupul copilului şi cu cât mai adâncă este pătrunderea agresivităţii în subconştient cu atât este mai periculoasă. De aceea, astfel de femei vor da naştere la copii cu deformaţii psihice pentru faptul că acesta se zămisleşte în gândurile mamei.

O femeie trufaşe şi cu o voinţă puternică are puţine şanse de a naşte copii sănătoşi. Femeile bărbătoare înseamnă nu numai sterilitate ci şi copii bolnavi şi agresivi faţă de lumea înconjurătoare. Copiii născuţi de o mamă agresivă vor fi în esenţă atei.

Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.

Dacă femeia îl blamează pe soţ, copiii vor avea o imensă trufie şi vor avea o vitalitate scăzută. Dacă bărbatul o va dispreţui pe soţie sau o va blama efectul este mult mai puternic pentru că ea naşte copii. Dacă un om se căsătoreşte a doua oară şi poartă în el supărarea pe prima soţie el îşi ucide viitorii copii. Întrucât cea de a doua soţie va deveni sterilă.

Orice supărări şi reproşuri ale părinţilor, unul faţă de celălalt, cât şi faţă de lumea din jur, afectează grav sufletul viitorului copil, care va moştenii numai boli şi necazuri.

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii crează ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave.

Atunci când supărarea este ţinută un timp îndelungat ea devine de câteva ori mai periculoasă şi loveşte nu numai pe cel care o ţine, dar şi în copiii lui. Ieratarea este cheia rezolvării unei astfel de situaţii. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.

În timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.

Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ.

Majoritatea mamelor cred că pot avea ori ce fel de gânduri în timpul sarcinii, că acest lucru nu are nici o influenţă asupra copilului pe care îl poartă în pântece. Vor începe să se ocupe de el imediat după naştere, atunci îl vor educa, îi vor angaja profesori etc. Nu când copilul s-a născut, este prea târziu, el este deja determinat. Nici un pedagog, nici un profesor nu mai poate transforma copilul dacă elementele din care a fost format în pântecul mamei sunt de o calitate inferioară. Materia acestor elemente rămâne aşa cum este. Copilul va recădea neîncetat în slăbiciunile sale în ciuda educaţiei pe care o primeşte.

Trebuie să înţelegeţi cât este de important faptul ca o femeie însărcinată să îşi pună în minte numai gânduri înalte, luminoase. Datorită acestor gânduri germenele creşte în ea, absorbind zilnic aceste materii pure şi preţioase şi, în loc să dea naştere unei fiinţe proaste, bolnave sau criminale, ea va aduce pe lume un savant, un sfânt sau un mesager al Lui Dumnezeu.

Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mamei copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.

Când părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului. Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui. Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul.

O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fica şi nepoata, adică urmaşii ei.

În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur – vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa.

O femeia şi-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absorbi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.

O fată la cinsprezece ani a declarat: eu n-am să fac copii. Ea consolidează acest program emoţional, iar peste câţiva ani aduce pe lume un copil grav bolnav şi vinovată este numai ea pentru cele câteva vorbe prosteşti pronunţate cândva.

O cunoscută de-a mea mi-a spus odată:

„Vrei să te învăţ cum să-ţi împlineşti dorinţele? Atunci când doreşti ceva, imaginează-ţi cifra opt. Cu cât mai clar ţi-o vei imagina, cu atât mai repede ţi se vor împlini dorinţele”.

M-am uitat ce se întâmplă atunci la nivel subtil. „Ştii ceva, dacă vrei să-ţi rămână copiii în viaţă, mai bine nu te ocupa nici tu cu aceasta. Ştii ce înseamnă cifra opt? Mai ţii minte matematica? Acesta este semnul infinitului.

Atunci când ţi-o imaginezi, dorinţele tale cresc în subconştient de sute şi mii de ori. Dacă dimensiunile dorinţei tale sunt mici, iar ea contravine legilor Universului, atunci ea va dispărea puţin câte puţin şi tu nu vei avea prea mult de suferit. Dacă însă aceasta este de mii de ori mai mare, atunci şi reacţia va fi pe măsură, în ce caz dorinţele tale vor merge împotriva Universului?

Atunci când importanţa eu-lui tău uman, va fi mai presus de eu-l suprem, Divin, Sufletul, cramponându-se de valorile umane, dă naştere unor dorinţe cu germeni de agresivitate.

Cu cât mai mare este dependenţa de valorile umane, cu atât mai mare este încărcătura de agresivitate care însoţeşte dorinţele.

De aceea dorinţele unui sfânt pot creşte fără să aducă vreun prejudiciu deosebit sufletului lui. La un om obişnuit însă, dacă aspiraţia la iubire şi la Dumnezeu nu reuşeşte să depăşească evoluţia dorinţelor, lucrurile se pot termina cu boli, moarte etc.

„Facă-se voia Ta, Doamne” înseamnă că dorinţele născute de un suflet imperfect nu trebuie să se realizeze, dacă acest fapt se opune voinţei Celui de sus; într-un asemenea caz, nici chiar o rugăminte incorectă nu va fi prea periculoasă.

Când omul accentuează în rugăciunea sa că dorinţa lui, voinţa lui, viaţa lui, eu-lui uman sunt secundare, esenţiale fiind iubirea faţă de Dumnezeu şi voinţa Divină, atunci, cu cât mai des repetă el lucrul acesta, cu atât mai puţin depinde de valorile umane, cu atât mai mult se purifică sufletul lui şi cu atât mai repede i se împlinesc dorinţele, aducându-i nu durere, pierderi şi suferinţe, ci toată armonia fericirii umane“.