Legea este dreapta pentru ca ea da fiecaruia exact ceea ce i se cuvine, rau sau bine. Nimeni nu va suferi mai mult decat merita. Nimeni nu se va bucura de recompense daca nu i se cuvin si nimeni nu va fi inaltat in dauna altuia.

Karma nu este o lege oarba si in niciun caz, nu este lipsita de indurare. Exista Mari Inteligente in spatele ei , si trebuie sa fie asa. Indeosebi pentru orientarea numeroaselor ei tendinte si stabilirii timpului, locului si felului in care ne vom naste din nou.

Exista cinci intelesuri de baza ale cuvantului Karma si niciun singur cuvant, din oricare limba europeana, nu este in stare sa redea in totalitate continutul acestui cuvant. El inseamna:
1. Actiune sau activitate.
2. Legea Actiunii, a Cauzei si a Efectului, sau a Cauzalitatii
3. Rasplata, ca rezultat al Actiunilor.
4. “Depozitul” Meritelor si Defectelor cuiva sau Faptelor bune si rele.
5. Caracter. Karma Activa…este karma pe care ne-o cream acum prin gandurile, vorbele, faptele si viata noastra in general, cu tot ce are ea bun si rau. Aceasta va da nastere la ceea ce va fi Karma Pasiva a vietii viitoare, adica a mediului si conditiilor acelei vieti viitoare. In acelasi fel Karma Activa a existentei anterioare a creat karma Pasiva a acestei vieti.

Fratele Atisha – Expunere asupra doctrinei Karma

Omul se naste si multe lucruri depind de ceea ce simt mama si tatal sau. Copilul percepe intreaga lume prin intermediul sentimentelor mamei sale pe care le intareste de cateva ori. Tatal si mama simbolizeaza pentru copil Unicul Creator care este reprezentat ca inceputul masculin si feminin. Aceste doua elemente diametral opuse trebuie sa se uneasca prin iubire. De aceea, iubind pe mama si pe tata, copilul creeaza un model emotional corect despre lume.

Pentru sufletul copilului este foarte periculos cand mama si tatal se cearta in fata sa, mai ales daca se jignesc unul pe altul. Jignirea este dorinta de a-l ucide pe celalalt din punct de vedere spiritual. In acest moment in sufletul copilului una dintre lumi se prabuseste, are loc o incalcare deplina a primii porunci ” Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau. Sa nu ai alti dumnezei afara de mine!”. Indiferent daca vrea sau nu, copilul trebuie sa ia partea mamei sau a tatalui sau. De la starea interioara de iubire si pace care da energia puternica echilibrata, copilul trece in cealalta extrema, inchinarea la material sau spiritual. Daca invinge mama, copilul va fi atras de inchinarea la bani, senzualitate, consumarea unor cantitati mari de alimente, furt. Daca invinge tatal, personalitatea copilului capata nuante fanatice, mai tarziu el va fi gata de orice pentru a-si atinge scopul. Dumnezeu, pentru el, vor deveni mintea si perfectiunea.

In familiile incomplete, in acest fel se nasc copii cu probleme. Copilul ramas cu mama, are de obicei doua cai: sa se inchine mamei sau sa o critice si sa se dezica de ea. Aceste seminte rasadite in copilarie se vor dezvolta in detrimentul personalitatii si a bolii. Cum in sufletul copilului exista putina energie, el nu poate fi cetatean pe delin util pentru societate. Noi toti suntem obisnuiti sa traim la nivelul povestilor. A fost odata ca niciodata un om rau si din porunca stiucii a devenit bun. Nu este deloc greu pentru omul rau sa se corecteze, pur si simplu trebuie sa inceteze sa se mai poarte urat.

In realitate, imaginea arata in alt fel. Este nevoie de multa energie pentru a fi moral. Sa presupuneam ca traiesc doi vecini – unul bogat, iar celalalt sarac. In ce caz cel sarac va dori sa-l jefuiasca pe cel bogat si sa-l ucida, si in ce caz se va stradui sa-si construiasca singur o casa frumoasa? Raspunsul este simplu si clar. Daca omul nu are un nivel ridicat al energiei interne, el intelege intotdeuna in mod inconstient ca nu poate castiga bani si nici construi o casa frumoasa. Daca un asemenea om este echilibrat emotional, va spune ca probabil fericirea lui consta in altceva. In mod sigur puterile lui trebuie sa se consume nu numai pentru a castiga bani si a construi o casa.

Dar daca el gandeste extremal sau iubirea in cazul sau este rupta in doua elemente diametral opuse incompatibile el va simti ca moare langa vecinul fericit si care are succes. Fiecare privire catre casa vecinului va fi un chin pentru el. Si pe nesimtite in sufletul sau, picatura cu picatura, va creste dorinta de a-si jefui si ucide vecinul. Probabi, fiindu-i frica de pedeapsa, el nu va face acest lucru. Dar nu-i asa, emotiile nu dispar. Emotia este energie structurata. Dorinta de a jefui si a ucide se va transmite copiilor si nepotilor sai.

Abilitatea de a iubi este desfatare si chin in acelasi timp. Iubirea uneste intregul Univers. Moralitatea ajuta oamenilor sa simta echilibrul interior. Poti foarte usor sa distrugi copilul incurajandu-i pasiunile sau nebagandu-le in seama. La varsta de trei-cinci ani copilul incepe sa simta ca este membru al societatii, in cazul sau se creeaza un model de comportament social. Energia care impinge copilul in societate sfarseste in jurul maturitatii sexuale, mai exact trece intr-o alta stare, se poate folosi pentru educarea in suflet a acceptarii morale a lumii.

Dar ce se poate face daca in sufletul omului exista deja o copilarie nefericita, scandaluri ale parintilor, batai si violenta? Se pare ca amintirile copilariei traiesc activ in subconstientul nostru toata viata. Cum sa trecem peste problemele din copilarie? Cum sa se puna la punct viitorul parinte? Se poate concentra asupra iubirii de Creator si sa se treaca din nou in gand prin copilaria sa. Atunci sufletul se echilibraza. Dar ce se poate face daca omul nu-si aduce aminte ce s-a intamplat in copilarie?

Fiecare stres impinge omul fie catre iubire, fie catre violenta. Trebuie sa se retraiasca din nou cu iubire situatia stresanta. Prin ce tipuri de violenta interioara pierdem iubirea? Prin frica, atunci cand parintii se cearta, cand cineva moare, cand primim pedeapsa fizica, prin jigniri adresate parintilor, prin descurajare si nemultumire de sine.

Pur si simplu trebuie sa va spuneti in gand: “Eu ma aflu in pantecul mamei mele. Iata prima luna de sarcina, iat-o pe cea de-a doua, iat-o pe cea de-a treia.” Daca in aceasta perioada ati avut sentimente de frica, descurajare sau jignire veti simti imediat, cu toate ca jignirile apar mai tarziu, undeva dupa varsta de doi ani. Cand notiuni de genul “asa cum trebuie sa fie” si “asa cum este in realitate” nu coincid, apare jignirea. In copilarie inainte de toate acestea este frica, renuntarea la iubirea fata de parinti si fata de sine. Daca aveti in suflet iubire si aspiratie catre Creator atunci, simtind amintirile din copilarie ce ies la suprafata, in suflet intelegeti ca viata dumneavoastra a fost umilita pentru a nu uita iubirea. Si cu cat mai puternice au fost umilintele, cu atat mai puternica trebuie sa fie aspiratia catre Dumnezeu. deoarece acesta este singurul punct de sprijin pe care nu-l pierdem niciodata.

Ce este jignirea puternica de parinti pe care copilul o poarta in copilarie? Comportamentul Parintilor este definit de sus. Pentru a te comporta corect fata de durere atunci cand ea a venit prin intermediul parintilor, trebuie sa accepti situatia cu iubire, adica suprapus. In interior trebuie sa existe acceptare absoluta, deoarece nemultumirea interioara este agresiune impotriva Universului si a lui Dumnezeu, iar in plan exterior noi avem dreptul de a nu accepta, lucrul care trebuie sa fie exprimat nu prin jignire si ura, ci prin schimbarea situatiei. In legatura cu trecutul noi putem spune doar un singur lucru: el este dat de Dumnezeu si noi acceptam in mod absolut acest lucru.

Dar ce sa facem daca nu ne place ceea ce am facut noi sau ceilalti? Trebuie sa ne indrepatm energia nu catre parere de rau dupa trecut, ci catre schimbarea viitorului. Conflicul exterior cu lumea inconjuratoare ne impinge catre dezvoltare, cel interior catre degradare si moarte. Imediat ce omul incearca sa judece comportamentul parintilor sai dintr-un singur punct de vedere, el este condamnat la inchinare sau la jigniri. Atunci el fie accepta in totalitate comportamentul parintilor sai tinzand catre masochism, autodistrugere si descurajare, fie aluneca in extrema cealalta – protest total, neacceptare si ura fata de parinti. Si atunci deja apar tendintele sadice.

Sfasierea elementelor diametral opuse, inchide posibilitatea de iubire, mai exact limiteaza aceasta posibilitate in mod esential. Cum si intensitatea iubirii este foarte scazuta, este foarte lenta trecerea unui element in altul. Dar in ciuda acestui fapt,intr-o perioada lunga de timp, ele totusi se unesc. Dar energia monoteistului este mult mai inalta decat cea a idolatrului si posibilitatile de a fi moral sunt de zece ori mai mari in cazul celui dintai. Civilizatia contemporana vestica se intoarce catre idolatrie, de aceea prabusirea moralei este absolut fireasca.

Toate intamplarile care au loc cu noi sunt oglinda sufletului nostru. Sufletul dezvatat de a iubi, moare. Pierzand unitatea cu Creatorul, ea pierde energia principala. Doar sufletul poate accepta energia iubirii. Spiritul si corpul sunt neputincioase in aceasta privinta. Energia sufletului se distribuie constiintei si corpului. Si daca aceasta energie lipseste din suflet, putem sa punem o cruce mare pe ceea ce numim viata si fericire omeneasca.

Inainte, asemenea ganduri imi provocau o dispozitie mohorata. Acum cu siguranta stiu un lucru: fiecare situatie neplacuta sau dureroasa, trebuie sa provoace o explozie de iubire si energie. Nu trebuie sa ucidem placerea prin ofensa, frica sau condamnare. In neplacere exista posibilitatea de dezvoltare. Iar dezvoltarea este intotdeuna o combinatie a doua elemente diametral opuse. Durerea va fi mereu langa placere. Situatia neplacuta este data de Dumnezeu. Trebuie sa o iubesti, schimbi si educi. Dar nu exista educatie fara Dumnezeu. Omenirea are acum multe probleme. Acest lucru ii va impinge pe cei intelepti catre iubire si actiuni active, in directia transformarii si educatii sufletului. Cei destepti vor incerca sa schimbe ceva in economie si politica. Cei prosti se vor supara si descuraja…..

La inceput, Divinul se manifesta ca haos si distrugere. Abia dupa aceea observam ca s-a instaurat o ordine superioara.
Iubirea Divina reprezinta, de fapt, ordinea superioara din Univers. Cu cat mai mult ne axam pe ea, resimtind-o in noi, cu atat mai putin vom depinde de sentimentele si dorintele noastre, de scopuri si de principii. Atunci, ceea ce a fost candva distrugere se transforma in creatie. In masura in care veti reusi sa pastrati iubirea, atunci cand se naruie temeliile umanului, in aceeasi masura va putea creste in dumneavoastra capacitatea umanului.
De aceea este necesar sa va retraiti viata si sa acceptati zdruncinarea postulatelor umane ca pe o sansa de a dobandi si de a simti iubirea Divina.

Sa trecem la postulate.
Ce avem aici? Avem fiinta vie care se numeste om. Ca fiinta vie, el are doua valori: Viata si tineretea. Tineretea inseamna iubire si destabilizare. Batranetea inseamna sporirea ordinii si diminuarea iubirii.

Cand regretam ca imbatranim, cand uram pe cel care ne ucide, cand ne pare rau ca viata n-a fost asa cum ne-am dorit-o, ne cramponam de tinerete si de viata. Ne axam pe ordine, intorcand spatele Divinului. Cand nu gasim in noi puterea de a accepta umilirea iubirii si moralitatii umane, incepem, de asemenea, a diviniza stabilitatea umana si atunci ne sunt trimise in ajutor jignirile, bolile si nenorocirile. Intelegeti odata ca orice intamplare din viata dumneavoastra are menirea de a va ajuta sa va intoarceti cu fata spre Dumnezeu. De va este bine – pasiti spre iubire, de va este rau – cu atat mai mult, avantati-va spre iubire.

Inainte ii multumeam lui Dumnezeu pentru aceea ce este pe masa. Am renuntat insa la formele uzuale de exprimare a recunostintei, caci, adresandu-ma lui Dumnezeu, se cuvine sa-I aduc in dar iubirea mea, nicidecum urarea de viata lunga “La multi ani!” De aceea am inceput sa zic in felul urmator: “Doamne, iti aduc in dar iubirea, fericirea si desfatarea pe care mi le ofera viata”.
Odata, la incheierea mesei, am zis: “Doamne, iti aduc in dar toata placerea si desfatarea prilejuite de aceste bucate”. Am simtit imediat o durere acuta in stomac si mi-am dat seama ca nu se cuvine sa-I dai chiar totul, ceva trebuie sa lasi si pentru tine. De atunci am inceput a spune: “Doamne, iti aduc in dar placerea si desfatarea prilejuite de aceasta masa”, si totul a revenit la normal.

Atunci cand incerci sa te apropii de cele divine, o atitudine gresita fata de lume si un comportament incorect devin mult mai dureroase si mai periculoase.
In curand, lumea va pasi intr-o noua faza a dezvoltarii sale si vom primi cu totii o cantitate mult mai mare de iubire Divina. Tocmai de aceea, trebuiesc zdruncinate structurile fundamentale ale fericirii umane. Si, in masura in care suntem capabili, in acest moment, sa ne deschidem sufletele spre Dumnezeu si iubire, in aceeasi masura are loc reinnoirea scopurilor, dorintelor si formelor noastre.

Iubirea Divina reprezinta ordinea superioara din Univers, incomensurabil mai presus de ceea ce inseamna fiinta umana. De aceea, mentinerea in suflet a sentimentului iubirii, atunci cand asistam la prabusirea dorintelor, scoprilor si a formei permite Eu-lui nostru uman sa se apropie de Divinitate. Lumea este imprevizibila. Iubirea pune in miscare Universul. Aceasta formula scoate in evidenta primordialitatea iubirii si caracterul secundar al contiintei. Este imposibil sa prezicem in totalitate evolutia lumii. Pentru aceasta trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa devenim Dumnezeu. Imediat ce apare senzatia intelegerii si stapanirii depline a lumii, putem fi siguri ca este vorba de biruinta a constiintei asupra iubirii, care insa are drept rezultat dezintegrarea constiintei.
Predictibitatea absoluta si intelegerea deplina a lumii inseamna sistematizarea absoluta. Universul nu poate fi patruns cu puterea mintii. De aceea, o data cu imbatranirea si moartea, judecata si contiinta ne sunt supuse, periodic, distugerii.

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,

Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din
miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă
face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele
mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând
încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la
ospăţul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.

Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu
întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte-şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă
o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un
cântec de laudă.”

Profetul – Kahlil Gibran

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu
-Daca ai timp… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…

Octavian Paler – Interviu cu Dumnezeu

Timp de mii de ani, oamenii, simtind energia Divina in suflet, o evitau in mod intuitiv intelegand faptul ca modul obisnuit de viata devine auto distrugator. Insa oricat am incerca sa rezolvam o problema prin evitarea conflictului, mai devreme sau mai tarziu va trebui sa rezolvam aceasta problema. Daca oamenii nu reusesc sa se schimbe, este putin probabil ca vor supravetui in viitorul apropiat. Pentru schimbare este necesara o cantitate mare de energie, insa primirea acesteia in cazul omului nedesavarsit reprezinta un mare pericol de moarte.

In cazul caror oameni primirea unei portii de energie va pune problema supravietuirii sub semnul intrebarii? Una din caracteristicile principale ale acestui tip de oameni este urmatoarea: acesta nu este capabil sa pastreze in suflet doua contradictii. Prin ce se deosebeste inchinarea in fata valorilor spirituale sau materiale, in comparatie cu inchinarea in fata lui Dumnezeu? Inchinarea in fata lui Dumnezeu reprezinta inchinarea in fata iubirii. Iubirea presupune in acelasi timp placerea si durerea. Placerea permite daruirea, realizarea energiei, iar durerea permite sa nu ne contopim cu sursa placerii.

Cand ne inchinam in fata fericirii materiale sau spirituale, doar placerea este scopul nostru. Fugim de durere, daca nu suntem capabili sa pastram in acelasi timp doua contradictii. Insa fiecare om stie ca detinerea valorilor materiale nu poate fi vesnica, ele vor disparea mai devreme sau mai tarziu. Posedarea valorilor spirituale deasemenea. Durerea este prezenta mereu in viata noastra, insa in viitor ca un fel de urmare. Si cu cat mai mult o persoana se inchina in fata unui anume lucru, cu atat mai intens doreste sa tina durerea cat mai departe, sa separe cauza de efect, sa prelungeasca perioada placerii. Insa energia sufletului scade si urmeaza in mod firesc procesul de degenerare.

Inainte de Cristos oamenii idolarizau propriile placeri si urau pe cei din cauza carora erau nevoiti sa le piarda. Astfel, oamenii urau raul si se inchinau in fata binelui, care era reprezentat in realitate de catre emotii pozitive neintrerupte. Dintotdeauna oamenii au fugit de suferinte, iar suferintele principale erau reprezentate de chinurile trupesti, deci distrugerea corpului, si suferintele spirituale, cu alte cuvinte esecul viitorului, a sperantelor si a idealurilor. Insa in acelasi timp oamenii au inteles ca fara sacrificiu, suferintele, ingradirea dorintelor, controlul corpului, sufletul se degradeaza, iar credinta in Dumnezeu dispare.

Cristos a demonstrat ca durerea este necesara pentru iubirea neintrerupta. Pe nivelele superioare de energie placerea si durerea, fericirea si suferinta, coexista si nu se anuleaza reciproc. De aceea imaginea lui Cristos pentru noi este indisolubil legata de sentimental fericirii, cel al triumfului, dar in acelasi timp si de cel al suferintei si al pierderii. Fecioara Maria este reprezentata de icoanele ortodoxe bucurandu-se de nasterea lui Cristos, dar in acelasi timp si suferind din cauza viitoarelor chinuri. Intr-un astfel de moment timpul incepe sa se comprime, si cu cat mai aprig se lupta fericirea si suferinta, cu atat mai clara va fi victoria iubirii, forta acesteia si superioritatea in fata oricarui alt lucru.

Daca inainte omul bun era intruchiparea binelui, iar cel imoral intruchiparea raului, dupa Cristos lucrurile au inceput sa se chimbe. Cel bogat avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel sarac? Nu, acesta trebuia sa-l ajute sa se imbogateasca. Cel bogat din punct de vedere spiritual avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel slab de spirit, deci pe cel lipsit de moralitate? Nu era permis acest lucru. Acesta trebuia sa-l ajute sa devina moral. Educatia reprezinta mereu ajutor si sustinere. Ajutorul si staruinta isi au originea in iubire. Iar iubirea presupune mereu placere si durere. Uneori durerea se prezinta sub forma unei pierderi, alteori ia forma unui process distrugator, poate fi perceputa deasemenea ca un fel de limitare a posibilitatilor sau in sensul respectarii stricte a regulilor. Dar daca exista iubire, atunci durerea nu se separa de placere si devine in mod constient un inceput. Si atunci avem sansa de a rezista oricarei ispite care ia forma subordonarii in fata placerii si a desfatarii.

Iubeşte-ţi Sinele şi veghează —
Azi, mâine, mereu.

În primul rând fii tu ferm pe Cale,
Apoi învaţă pe alţii,
Astfel nimiceşti necazul.

Pentru a îndrepta ceea ce este strâmb
Trebuie mai întâi să faci un lucru greu de făcut.
Să te îndrepţi pe tine însuţi.

Tu eşti propriul tău Stăpân.
Cine altcineva ar putea fi?
Fii propriul tău supus
Şi descoperă-ţi stăpânul.

Ţi-ai hrănit cu încăpăţânare
Propria-ţi răutate.
Curând, acest lucru te va zdrobi,
Precum diamantul zdrobeşte piatra.

Prin propria-ţi nesăbuinţă,
Vei fi adus atât de jos,
Cum nici duşmanului tău nu i-ai dori.
Tot astfel şi plantele agăţătoare înăbuşe copacii.

Cât de greu este să-ţi fii supus,
Cât de uşor să te pierzi,
În răutate şi prostie.

Trestia Kashta moare când rodeşte.
Aşa şi nesăbuitul,
Dispreţuind învăţăturile celor treji,
Refuzându-i pe cei ce urmează Legea,
Piere când prostia lui înfloreşte.

Răutatea este a ta.
Necazul este al tău.
Dar şi virtutea este a ta,
Precum şi puritatea.

Tu eşti izvorul
Întregii purităţi şi impurităţi.

Nimeni nu-l purifică pe celălalt.
Nu-ţi neglija niciodată datoria
Faţă de altul,
Oricât de dificilă ar fi.

Datoria ta este să afli care ţi-e datoria
Şi apoi, să te dăruieşti ei
Din toată inima.

O data un om a semanat cele mai bune seminte, dupa ce a pregatit pamântul arat, si toate astea el le-a facut in mod curat si constiincios. Insa o buna bucata din recolta s-a distrus din cauze inexplicabile.
Ramasitele nesemnificative, pe care a izbutit sa le culeaga, l-au ajutat sa supravietuiasca iarna. Dar daca nu erau facute rezerve mai devreme, familia lui ar fi putut sa moara.

Anul urmator el a ingrijit recolta noua cu straruinta si mai mare. Timpul a fost de partea lui si recolta a fost splendida. Dar cand mai ramasesera cateva saptamani pana la culegerea spicelor, cerul s-a umplut de nori, tuna si fulgera. Iar dupa aceea grindina de marime incredeibila s-a abatut asupra pamantului lui si a distrus toata recolta.
Si din nou, tot ceea ce a reusit sa culeaga agricultorul, i-a ajuns numai pentru a supravietui.
Dar el trebuia sa traiasca si sa ingrijeasca de cei dragi, trebuia sa salveze cel putin restul granelor si sa se pregateasca pentru anul viitor.

Si iata ca primavera urmatoare el iarasi a iesit la camp. A imprumutat boabe de semanat si in toamna urma sa obtina recolta mare, caci altfel familia lui ar fi putut sa piara. Pana la semanat ramasese o saptamana. El trebuia sa stranga toate fortele, sa-si ia ca ajutoare pe cei doi fii ai sai si sa inceapa cu administrarea viitorului pentru prezent.
Dimineata urmatoare el s-a ridicat din pat, si o durere brusca i-a sagetat corpul. A inteles ca s-a imbolnavit si ca nu va mai fi in stare sa-si ajute familia. Dar aceasta nu era tot, cei doi fii ai lui de asemenea s-au imbolnavit.

Omul s-a intins pe pat si a inceput sa priveasca tavanul. Destinul lui era ruinat si toate incercarile erau zadarnice. La inceput avea dificultati, acum au napadit nenorocirile. Acum ele erau nu numai pe dinafara ci si in el insusi. Si deodata constiinta omului a fost luminata de urmatoarea deductie: bolile si necazurile lui reprezinta si ele recolta.
Da, noi putem sa dirijam viitorul, schimband lumea inconjuratoare: alegand semintele cele mai bune, pregatind pamântul, selectand mai bine terenurile de pamant. Dar se dovedeste ca nu aceasta este cel mai important.

Se dovedeste ca mult mai important pentru viitor este conditia launtrica, si ca semintele cele mai semnificative se afla in suflet. Asa cum este sufletul nostru, si destinul va fi corespunzator. Daca vecinul are sufletul corupt, el va cadea in patima betiei si va risipi recolta. Si chiar daca isi da seama si, imitandu-i pe ceilalti, incepe sa semene si sa aiba grija de pamanturile lui, totusi recolta lui se va distruge.

Omul a zacut in pat o zi si o noapte. Dupa aceea alta zi si alta noapte. El nu se mai gandea la lucrurile materiale si la bucata de paine. Banuiala lui vaga, ca sufletul nostru e legat de destin, devenea treptat mai clara. Omul s-a uitat imprejurul lui si a observat ca incepuse sa perceapa altfel lumea inconjuratoare.
Si dintr-o data a vazut langa el Bibila, careia mai devreme nu ii acorda prea multa atentie.

Cu maini tremuratoare a luat-o, a deschis-o la intamplare si a citit: De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si implini poruncile Mele, Va voi da ploaie la timp, pamântul si pomii isi vor da roadele lor. Treieratul vostru va ajunge pana la culesul viilor, culesul viilor va ajunge pana la semanat; veti manca painea voastra cu multumire si veti trai in pamântul vostru fara primejdie…(Levitic 26: 3-6)
Si din nou omul bolnav si slabit a avut o revelatie. El tot timpul l-a vorbit de rau si l-a judecat pe vecinul lui frivol. El tot timpul era nemultumit de sine si de destinul lui, socotind ca recolta nu e destul de mare. Era jignit de atitudinea gresita a oamenilor fata de el. In loc de a-si spune sincer opinia, ca sa evite greseala, el se supara si judeca.

Agricultorul a lasat Biblia si s-a lasat furat de ganduri. A simti ca incepuse o schimbare inauntru. Si din nou a deschis Bibila si a inceput sa citeasca la intamplare.
Si socat, cu lacrima in ochi, a citit: Sa nu furati, sa nu spuneti minciuna si sa nu insele nimeni pe aproapele sau….Sa nu nederptatesti pe aproape si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi. Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica…. Sa nu dusmanesti pe fratele tau in mintea ta, dar sa mustri pe aproapele tau, ca sa nu poti pacatul lui. Sa nu te razbuni cu mana ta si sa nu ai ura asupra fiilor poporului tau, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru…(Levitic 19:11, 13-14, 17-18).

Se dovedeste ca legile legaturii spirituale sunt tot atat de importante, ca si legatura dintre fenomenele fizice. Se dovedeste ca corpul fizic si corpul spiritual sunt starns legate intre ele. Latura fizica poate sa o influenteze pe cea spirituala si s-o formeze. Iar latura spirituala o influenteaza pe cea fizice si poate s-o conduca. Dar spiritul, precum s-a dovedit, joaca un rol crucial. Iar fizicul de fapt este numai o completare a spiritului si este unealta pentru dezvoltarea lui.

Agricultorul s-a uitat inca o data cu uimire in jur si a constat ca lumea devenise minunata. El a inteles ca isi iubreste sotia, desi mai devreme ii facea reprosuri tot timpul si ii cerea supunere. El si-a dat seama cat isi iubeste copii, pe care inainte nici nu-i bagase in seama. Deodata a priceput ca isi trateaza vecinul irational ca pe un copil prostut, care nu trebuie judecat, dar nici sprijinit mereu. In primul rand sufletul lui avea nevoie de ajutor, nu corpul. Deci asistenta cea mai utila era educarea omului. Iar ca sa ajutam sufletul, uneori trebuie sa rasfatam corpul, iar alteori sa-l supunem la privatiuni.

Si in ziua aceea omul a adormit fericit, cu toate ca nu avea viitor. El n-o sa aiba sansa sa semene boabele pentru recolta cea noua, putin probabil sa se insanatoseasca complet. Dar acum, bucata de paine nu mai era criteriul lui principal de fericire. Acum el a priceput cum gandurile sale zilnice inchinate bunastarii materiale i-au otravit sufletul. A inteles ca in ultimii cativa ani a fost necajit.

Sufletul lui nu mai canta, iar lumea isi pierduse limpezimea si profunzimea culorilor. El mereu avea convingerea ca surele umplute cu grau se afla la baza fericirii. Dar acum, bolnav si pe patul de moarte, a priceput ca si sufletul de asemenea a cules recolta, dar in schimb in ultimii ani aceasta recolta s-a constituit din ignoranta, jigniri sporite si zgarcenie.

Dar cand sufletul sufera, exista un mod usor si indiscutabil de a micsora aceste suferinte: omul se indreapta spre tot ceea ce tine de viata materiala, se convinge ca fericirea inseamna bani, bunuri materiale, placeri sexuale. Daca uitam de suflet, pagubele lui devin imperceptibile.

Si acum, bolnav si pe patul de moarte, agricultorul isi adusese aminte de vechiul proverb: “Pagubele cele mai cumplite sunt cele pe care nu le observam.” Acum el a inteles ca cea mai mare fericire vine o data cu fericirea sufletului. Si in ciuda condamnarii lui, el a adormit fericit. In acea noapte el a dormit linistit si calm, iar dimineata urmatoare a observat ca se simte mult mai rau. Toata ziua a respirat greu si durerea ii paraliza tot corpul. Dar in acest timp ceva se schimbase. Necazurile si pierderile, si chiar durerea fizica nu provocau tristete sau agitatie sau nemultumire fata de destin. Durerea l-a facut mai bun si mai indulgent. Durerea l-a facut sa uite de corp si a inspirit un avant catre suflet.

Si daca pentru salvarea si supravietuirea corpului e nevoie de paine, pentru salvarea sufletului e necesara dragostea. Si aceste boabe daruite de Creator intotdeauna sunt clare si mantuitoare. Cu cat mai mult suferea omul, cu atat mai mult iubirea lui fata de Dumnezeu crestea.

A suferit inca cateva zile, dar deja se simtea mai bine, nu numai din punct de vedere sufletesc, ci si din punct de vedere fizic. A vazut ca copii lui s-au facut bine, si a inteles ca atitudinea lui fata de lume il omora si pe el, si pe copii lui. Dupa o saptamani a iesit pe camp, si impreuna cu fiii a semanat boabele. S-au lasat brume, a plouat mult, si totusi recolta era imbelsugata, spicele erau minunate, seminte putrede nu erau.

In fiecare zi semanam in sufletul nostru semintele destinului.

Grăbeşte-te să faci bine.
Dacă eşti încet,
Mintea, complăcându-se în stricăciune,
Te va prinde.

Alungă cele rele.
Iarăşi şi Iarăşi, alungă-le,
Înainte ca necazul să te ajungă.

Învaţă-ţi inima către facerea de bine.
Învaţă-o neîncetat
Şi te vei umple de bucurie.

Un prost este fericit
Până ce propria-i răutate se întoarce împotriva lui.
Un om bun poate suferi
Doar până ce bunătatea-i înfloreşte.

Nu lăsa frâu liber slăbiciunilor tale,
Spunând, “Ce-mi pot face ele mie?”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Aşa şi nerodul devine plin ochi de prostie.

Nu-ţi minimiza virtuţile,
Spunând, “Ele nu înseamnă nimic.”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Astfel Înţeleptul devine plin de merit.

După cum negustorul bogat împreună cu servitorii
Evită străzile periculoase,
Tot astfel şi omul ce iubeşte viaţa, evită otrava,
Fereşte-te de pericolul prostiei şi răutăţii!

O mână sănătoasă poate mânui otrava.
Inocentul nu vine să facă rău.
Dar precum praful aruncat împotriva vântului,
Răutatea se întoarce lovindu-l în faţa
Pe necugetatul ce confundă puritatea cu murdăria.

Unii renasc în infern,
Alţii în această lume,
Zeii în paradis,
Dar cel pur nu mai renaşte.

Nicăieri!
Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Nu te poţi ascunde de propria ta răutate.

Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Niciunde,
Nu te poţi ascunde de propria moarte.

Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta crează în el cusurul ce i se reproşează.

Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.

Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.

Dacă mama este inteligentă, severă şi cu voinţă şi încearcă în permanenţă să controleze şi să supună situaţia, atunci copiii şi nepoţii pot avea schizofrenie.

Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţi lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.

Dacă actualii părinţi au fost dominaţi în copilărie de părinţii lor, acum ei trebuie să domine, pentru că în trecut au fost dominaţi. Aşa se transmite violenţa psihologică de la o generaţie la alta.

Cum vă purtaţi cu oamenii în această viaţă aşa se vor purta copiii cu dvs. în vieţile viitoare. Atitudinea incorectă faţă de lume transmisă de către părinţi copiilor, conştient sau inconştient, este cauza unor boli grave incurabile.

Dacă îi blamaţi pe ticăloşi se transformă în ticăloşi copiii şi nepoţii noştri.

Ura, chiar dacă ar părea întemeiată, împotriva unui individ sau a unui grup începe să crească şi să acţioneze asupra tuturor, ne schilodeşte sufletul şi-i transformă pe copiii noştri în ucigaşi.

Copiii abia născuţi care nu sunt iubiţi se îmbolnăvesc şi pot chiar să moară. În acelaşi fel toţi simţim nevoia să fim iubiţi de cineva, apreciaţi de altcineva şi recunoscuţi ca persoană, ca individ de sine stătător de către cei cu care intrăm în contact. De aceea, persoanelor care suferă de depresie li se spune să se alăture unui grup. Dacă sunt văzuţi ca nimeni ei nu primesc porţia de recunoaştere în sensul apreciativ al cuvântului care este foarte necesară pentru supravieţuire.

Orice greşeală a unui om se poate răsfrânge asupra a şapte sau nouă generaţii de urmaşi. La fel şi crima săvărşită împotriva unui om, se transmite ca program executabil multor generaţii.

Dacă omul îşi face un ţel din bani, copiii lui se vor naşte cerşetori, spre a-şi purifica sufletele. Dumnezeu nu le va da bani sau chiar ei îi vor respinge pentru a supravieţui.

Dacă omul îşi face un ţel din iubirea pentru oameni şi-i dispreţuieşte şi-i judecă pe cei care i-au înşelat încrederea Dumnezeu îi va priva pe copiii săi de iubirea faţă de oameni. Astfel, ei vor respinge iubirea pentru oameni şi vor deveni nişte netrebnici şi violatori.

Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme.

Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.

Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

A întreţine însă un copil major este nu numai dăunător pentru el, dar e nedrept şi crud. În acest mod se împiedică dezvoltarea aptitudinilor care conduc această creatură în vâltoarea vieţii, purtându-l pe aripi solide. Instinctul le impune şi păsărilor să-şi cheme din cuibuşor puii crescuţi de îndată ce sunt în stare să zboare. S-ar face un serviciu greşit puişorilor dacă ar fi lăsaţi să rămână mai departe în cuibul lor, aripile li s-ar atrofia din lipsă de exerciţiu.

De fapt, la fel păţesc şi ficele care sunt în plin măritiş şi care, datorită avuţiei părinţilor, nu îndrăznesc să intre în lupta independentă pentru existenţă. Toate aceste fiinţe sunt ca păsările rămase în cuiburi atâta timp, până când aripile n-au mai fost apte să zboare independent şi pe care părinţii sunt obligaţi să le întreţină mereu.

Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.