Durerea si placerea
Timp de mii de ani, oamenii, simtind energia Divina in suflet, o evitau in mod intuitiv intelegand faptul ca modul obisnuit de viata devine auto distrugator. Insa oricat am incerca sa rezolvam o problema prin evitarea conflictului, mai devreme sau mai tarziu va trebui sa rezolvam aceasta problema. Daca oamenii nu reusesc sa se schimbe, este putin probabil ca vor supravetui in viitorul apropiat. Pentru schimbare este necesara o cantitate mare de energie, insa primirea acesteia in cazul omului nedesavarsit reprezinta un mare pericol de moarte.
In cazul caror oameni primirea unei portii de energie va pune problema supravietuirii sub semnul intrebarii? Una din caracteristicile principale ale acestui tip de oameni este urmatoarea: acesta nu este capabil sa pastreze in suflet doua contradictii. Prin ce se deosebeste inchinarea in fata valorilor spirituale sau materiale, in comparatie cu inchinarea in fata lui Dumnezeu? Inchinarea in fata lui Dumnezeu reprezinta inchinarea in fata iubirii. Iubirea presupune in acelasi timp placerea si durerea. Placerea permite daruirea, realizarea energiei, iar durerea permite sa nu ne contopim cu sursa placerii.
Cand ne inchinam in fata fericirii materiale sau spirituale, doar placerea este scopul nostru. Fugim de durere, daca nu suntem capabili sa pastram in acelasi timp doua contradictii. Insa fiecare om stie ca detinerea valorilor materiale nu poate fi vesnica, ele vor disparea mai devreme sau mai tarziu. Posedarea valorilor spirituale deasemenea. Durerea este prezenta mereu in viata noastra, insa in viitor ca un fel de urmare. Si cu cat mai mult o persoana se inchina in fata unui anume lucru, cu atat mai intens doreste sa tina durerea cat mai departe, sa separe cauza de efect, sa prelungeasca perioada placerii. Insa energia sufletului scade si urmeaza in mod firesc procesul de degenerare.

Inainte de Cristos oamenii idolarizau propriile placeri si urau pe cei din cauza carora erau nevoiti sa le piarda. Astfel, oamenii urau raul si se inchinau in fata binelui, care era reprezentat in realitate de catre emotii pozitive neintrerupte. Dintotdeauna oamenii au fugit de suferinte, iar suferintele principale erau reprezentate de chinurile trupesti, deci distrugerea corpului, si suferintele spirituale, cu alte cuvinte esecul viitorului, a sperantelor si a idealurilor. Insa in acelasi timp oamenii au inteles ca fara sacrificiu, suferintele, ingradirea dorintelor, controlul corpului, sufletul se degradeaza, iar credinta in Dumnezeu dispare.
Cristos a demonstrat ca durerea este necesara pentru iubirea neintrerupta. Pe nivelele superioare de energie placerea si durerea, fericirea si suferinta, coexista si nu se anuleaza reciproc. De aceea imaginea lui Cristos pentru noi este indisolubil legata de sentimental fericirii, cel al triumfului, dar in acelasi timp si de cel al suferintei si al pierderii. Fecioara Maria este reprezentata de icoanele ortodoxe bucurandu-se de nasterea lui Cristos, dar in acelasi timp si suferind din cauza viitoarelor chinuri. Intr-un astfel de moment timpul incepe sa se comprime, si cu cat mai aprig se lupta fericirea si suferinta, cu atat mai clara va fi victoria iubirii, forta acesteia si superioritatea in fata oricarui alt lucru.
Daca inainte omul bun era intruchiparea binelui, iar cel imoral intruchiparea raului, dupa Cristos lucrurile au inceput sa se chimbe. Cel bogat avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel sarac? Nu, acesta trebuia sa-l ajute sa se imbogateasca. Cel bogat din punct de vedere spiritual avea oare dreptul sa-l dispretuiasca pe cel slab de spirit, deci pe cel lipsit de moralitate? Nu era permis acest lucru. Acesta trebuia sa-l ajute sa devina moral. Educatia reprezinta mereu ajutor si sustinere. Ajutorul si staruinta isi au originea in iubire. Iar iubirea presupune mereu placere si durere. Uneori durerea se prezinta sub forma unei pierderi, alteori ia forma unui process distrugator, poate fi perceputa deasemenea ca un fel de limitare a posibilitatilor sau in sensul respectarii stricte a regulilor. Dar daca exista iubire, atunci durerea nu se separa de placere si devine in mod constient un inceput. Si atunci avem sansa de a rezista oricarei ispite care ia forma subordonarii in fata placerii si a desfatarii.