Chaldeea, leaganul astrologiei

A vorbi despre nasterea astrologiei pe sesurile Mesopotamiei, înseamna a cerceta însasi începuturile acestei arte în general, deoarece marturia unanima a antichitatii greco-romane, scrierile ebraice si arabe nu ne lasa sa alegem decât între doua tinuturi: Egiptul si Chaldeea. Unitatea doctrinara si metodologica între credintele celor doua hotare nepermitând sa se admita o încoltire si o crestere independenta, alegerea cea mai potrivita si recunoscuta astazi este în favoarea Chaldeei (în lumea greco-latina, numele de chaldeeni era sinonim cu cel de astrologi, atât de mare era prestigiul stiintei si vechimea mestesugului lor.)

Multi factori au conlucrat pentru a preface lunca dintre Eufrat si Tigru într-un mediu de cultura microbian-astrala: orizontul larg si plat, atmosfera transparenta si senina, ocupatia locuitorilor- nocturna si pastorala, înclinatiile pamântenilor superstitiosi si nelinistiti. Un astronom german, Arthur Krause scria ca în noptile senine astrele stralucesc atât de tare, încât pe acele meleaguri corpurile arunca o umbra slaba, când se înalta Venus, pe timp de Luna Noua. In cursul zilei, arsita era atât de mare încât oamenii dormeau prin case, ascunsi de teribilul zeu al focului si al mortii. Viata fiind usoara, pastorii îsi scoteau noaptea turmele pe câmpie, se culcau pe ierburile înalte si fara grija zilelor urmatoare (fertilitatea Mesopotamiei rivalizeaza cu cea a Egiptului. Istoricul Berose afirma ca acolo era singurul loc de pe pamânt, unde grâul crestea spontan, fara arat si semanat, iar palmierii dadeau fructe mari si dulci.) lasau ca privirile sa mângâie miile de diamante, rubine si smaralde ale boltii; ca mintea sa înteleaga drumurile “oilor scapate din turma ale pastorului lor ceresc”- sumerienii credeau ca stelele sunt o turma de oi ce pasc linistite pe câmpul cerului, Luna este pastorul lor, iar planetele, din cauza drumurilor neregulate, oile scapate care alearga).

O! Catre astrul cel blând al noptii, catre ceea ce lumineaza fara sa arda, catre buna si vesnic schimbatoarea Luna, se ridicau mai întâi imnurile de slava si de recunostiinta. Ea trebuia sa troneze în fruntea tuturor zeitatilor ce se ocupau de soarta Asiriei si Chaldeei. Ceilalti zei sunt cruzi si razbunatori; lumea se fereste de ei sau îi îndupleca prin rugi si jertfe. Dar câti zei sunt? Câte spirite rele pândesc, câte duhuri necurate ataca neâncetat? Peste tot pamântul se gasesc demoni, dar aici în Babilon sunt fara de numar, etichetati si încolonati dupa rang si merit într-o ierarhie rigida, fiecare cu atributiile si specialitatile lui. Pentru toti zeii, bietul babilonian trebuie sa poarte de grija; pentru fiecare demon trebuie sa atârne de gât, de mâini, de mobile, sau sa coasa de haine câte o piatra, o statueta, o amuleta sau un fetis care sa-l apere, sa-l ajute în lupta de fiecare zi cu nevazutul. Vânturile usuca si ard; la fereastra se atârna iar sub pragul usilor se îngroapa figurile zeitatilor respective pentru aparare. Trasnetele, inundatiile, incendiile, epidemiile se tin lant; incantatiile împotriva lor trebuiesc citite regulat, filtrele descântate si baute la ora potrivita.

În fata atâtor zei rai, demoni, vampiri care ridica mortii din morminte; fata de boli si deochi, fiecare se întreaba la ce se poate astepta pentru restul vietii. Cu timpul, multimea sfaturilor care trebuiau urmate pentru a scapa de influentele negative, presupuse a veni din toate partile, faceau viata atât de încurcata si greoaie, încât nu mai lasau omului din popor nici o libertate, iar spiritului nici o descatusare.

Toate felurile antice de ghicit au fost practicate aici: aurispices, auguri, captomancie, brontoscopie, arta fulgurala dupa nasteri monstruoase, dupa zaruri, dupa vise, foc, apa, pietre, cutremure, nori, fum... . Dar în aceasta imensa gradina de buruieni, spinul cel mai înalt ramâne cu siguranta astrologia.

Aprinderea focului si descoperirea rotii sunt primele si cele mai însemnate inventii din întreaga civilizatie. Ei bine, o descoperire de aceeasi valoare în ordine spirituala a fost facuta de om, când si-a dat seama ca Soarele care apare în mijlocul vâlvatailor rosii de dimineata, este acelasi astru cu cel care s-a pierdut cu o seara mai înainte dupa crestele muntilor, sau s-a înecat în apele oceanului. Aceasta banalitate de azi a reprezentat la început un salt de la mit la stiinta. Primitivii se rugau sa înduplece un Soare nou sa apara si sa le lumineze ziua, iar vechii Hiberieni erau convinsi ca cine aude ascutit, poate prinde sfârâitul pe care îl face astrul, când se stinge seara în mare. Cu Luna, lucrurile staterau si mai limpede: când se termina descresterea dupa noaptea de întuneric, aparea o geana blonda, care nu putea fi a astrului mort, ci al unuia nou nascut, al unei Luni Noi. In privinta identitatii dintre Luceafarul de seara si cel de dimineata, aceasta a fost recunoscuta cu greu, dupa acumularea multor cunostiinte astronomice.

Când aceste praguri au fost trecute, când au fost deosebite astrele fixe de cele mobile, oamenii s-au putut ridica de la astrolatrie la astrologie, caci de la adorarea astrelor zei, pâna la conceptia zeilor astri, a fost un drum de strabatut.

Pe un plan paralel cu dezvoltarea cunostiintelor astrologice si-a croit calea, în aceasta vale a superstitiilor, doctrina si practicile magiei. Deoarece atât astrologia cât si magia reprezentau forma activa a relatiilor omului cu natura, ele reprezentau manifestarea spiritului stiintific înascut al rasei umane, si prin aceasta însusi titlul de glorie al civilizatiei ninivo-babiloniene fata de contemporanitate. Când efecte miraculoase erau obtinute pe cai pamântesti (chimice, fizice sau medicale), magia era numita alba sau naturala; când instrumentul întrebuintat era spiritul diavolului, magia se numea neagra sau demonica. Chaldeenii mai practicau magia teurgica, a relatiilor fortate cu spiritele superioare.

Cu toate ca persanii au furat magia de la asirieni, i-au dat o atât de mare atentie, raspândind-o în acelasi timp, încât numele preotilor lor “Magos” a trecut asupra întregii dogme. Unul dintre spectacolele cele mai impresionante, pe care preotii magi si în special la început seful cultului-Zoroastru, îl faceau înaintea regilor si al poporului uimit, era ca pe timp de furtuna, sa aprinda jertfele cu ajutorul focului ceresc. Se crede ca ei asezau sub altar o masa mare de metal si înaltau o vergea metalica, atragând trasnetul. Aceasta vergea este originea baghetei magice de azi.

Cel mai vechi “Cod Magic” gasit, este al anticilor asirieni, transcris în sec. al 7lea, pe timpul lui Asurbanipal, din vechea limba accada, în asiriana. Originalul, din timpuri imemoriale, pastrat în vestita biblioteca a nu mai putin faimoasei scoli sacerdotale din cetatea Erech a Chaldeei, era compusa din trei carti. Cea dintâi având titlul “Spiritele rele”, cuprindea formulele de conjuratie si imprecatie menite sa-l fereasca pe om de actiunea periculoasa si funesta a diavolilor; a doua, reprezenta o culegere de descântece, având puterea sa îndeparteze demonii bolilor, vindecându-i pe suferinzi; a treia, cuprindea imnuri vrajite, cu puteri supranaturale, care actionau obligatoriu asupra zeilor. Acesta este dealtfel, caracterul esential si specific al magiei fata de religie, al incantatiei fata de rugaciune. Una reprezinta o supunere si o cerere umila a omului fata de spiritele superioare, pe când cealalta semnifica o cutezanta si o actiune a omului de a supune cu forta zeitatile vointei sale. Toate imnurile din cartea a treia se termina prin cuvântul magic Hakama (în vechea limba accadiana), care s-a tradus în asiriana prin “amanu” si de unde vine probabil “amin”.

Magia de la persi trece la indieni (la care gasim codul magic ATHARVA VEDA) si la evrei (Solomon, cu ajutorul unei inscriptii de pe un inel “supunea îngerii si toate fortele naturii”, iar Noe si Cham se crede ca erau initiati), de la egipteni la greci si romani; de la evrei la arabi (Coranul, accepta magia alba, condamnând-o numai pe cea neagra). Astazi ea nu a murit, numindu-se spiritism.

Religiile nu pot admite sa li se încalce domeniul. De aceea, magia nu a fost admisa decât de credintele transcendentale ale popoarelor primitive si barbare care nici nu constituie advarate sisteme religioase. Se poate spune mai degraba ca asiro-babilonienii au avut un sistem filosofic “fatalist-astral”, decât o religie pura, în întelesul actual al cuvântului. Deoarece drumul stelelor si al planetelor este constant, etern si invariabil, omul nu poate îndupleca zeitatile la mila si concesii. Soarta este determinata de la început, irevocabila, si orice rugaciuni sunt de prisos. Insa omul poate ghici decretele zeilor prin horoscoape si sa-si impuna vointa cu forta prin magie. Aici rebuie cautata originea unor sisteme filosofice de mai târziu ca cea a stoicilor.

Oamenii din alte timpuri au crezut (prof. Andre Lefevre: La Religion, 1892) în : 1-Zoolatrie (cultul direct al animalelor: foca, balena, la eschimosi; pisica, boul Apis, la egipteni); 2-Mitologie zoologica (fauna ideala: elefantul alb, caii lui Achile, licornul); 3-Fytologie (cultul lumii vegetale: bradul de craciun, la germani, arborele cosmologic, în India); 4- Litholatria (cultul lumii minerale: piatra de la Kaaba, aeroliti, dolmene); 5-Hidrolatrie (cultul apei, al izvoarelor, fluviilor, marilor, Gangele, Nilul); 6-Pyrolatrie (divinizarea focului: cultul Vestei, Prometeu); 7-Animismul: a-viata mortilor: umbra, fantoma, dublul sufletului, transmigratia, metempsihoza; b-ritul funeraliilor: mormântul, mausoleul, cenotaful, crematiunea, mumificarea, obiectele ce se îngroapa, masacrele cailor si a servitorilor la mormântul nevestelor; c-Inania Regna: calatoriile în împaratia mortii, Raiul, Infernul, Purgatoriul-Prometeu, Istar, Virgil; d-cultul stramosilor: manii, penatii, larii, lemurii; e-spiritele: geniile latine, îngerii crestini, zânele, piticii muntilor; f-apoteoza fictiva (odata ce omul a conceput zeul, îi creeaza un cult, o nastere, o viata si o moarte. De exemplu Bel, zeul cerului, si-a taiat capul pentru a creea lumea, a devenit rege pe pamânt si a construit un templu, Ba-bel, domnind în cetatea Ba-bel-on = poarta zeului; i se poate vedea chipul în statuia din altar si i se arata mormântul): Bel, Votan, Bachus, Hercule; g-apoteoza reala: Confucius, Budha, Mahomed; h-Astrolatrie: corpurile ceresti sunt puteri ale naturii, zeii însisi).

In sistemul astronomic religios creeat de chaldeeni, interpenetrarea celor doua componente a fost completa, în ambele sensuri. Fortele naturii, sub care îsi traiau viata, au fost venerate direct ca zeitati, personificate în astre, si reciproc, astrele eterne, cu miscarile lor regulate, nu erau doar exteriorizarea cea mai stralucita a puteri divine, ci divinitatea însasi (ideograma corespunzatoare notiunii de zeu, este o stea, iar cea a unei stele, este acelasi semn, repetat de trei ori). Pe atunci cerul era foarte aproape de om, iar omul vecin cu astrele.

Acum 6.000 de ani, la confluenta Tigrului cu Eufratul, locuiau neamurile pasnice ale aborigenilor: sumerienii si acazii. Cam între 2300-2250 î.e.n., au navalit peste ei dinspre vest triburile semitice, iar dinspre est razboinicii elamiti. Credintele astrale ale învingatorilor s-au amestecat cu zeitatile întunecate ale etnicilor, iar religia noua a chaldeenilor, poarta pecetea celor doua origini.

Panteonul chaldeean (adoptat aproape fara nici o modificare de asirieni), a fost unul dintre cele mai complicate si mai bogate din întreaga istorie umana. In linii mari, poate fi rezumat cam asa: Zeul suprem, primul, necreeat, dar nu fara început, principiul unic din care se trag toti ceilalti zei, este Ilu (în vechea accada - “sursa tuturor”). In al doilea rând venea o treime a unor forte divine, egale ca putere între ele, manifestari exterioare si sensibile ale lui Ilu (dublate fiecare de câte o femela); Anu (apa, zeul peste ) = haosul, materia necreeata, timp si spatiu; Nuah - focul = inteligenta ce însufleteste materia si oface fecunda; Bel sau Baal - pamântul = demiurgul care ordoneaza materia si inteligenta, creeând lumea organizata. Urma o a doua triada, a unor zei vizibili: Sin, fiul lui Bel, zeul Luna (secera luminoasa a cornului lunar era privita ca simbolul vietii, iar partea lipsa ca imaginea mortii, pe câta vreme, cresterea si descresterea fazelor, ca lupta vietii cu moartea), patronul marelui oras Ur; Shamash, fiul lui Nuah, zeul Soare; Bin, fiul lui Anu, zeul atmosferei -altii cred ca în loc de Bin, triada se completa cu Istar. Toti trei sunt barbati casatoriti cu copii. Vin apoi cei cinci zei planetari: Adar - Ninurtu sau Ninib -Saturn, simbolizat printr-un taur, domnitor în împaratia mortii, întunecat, fioros, corespunzator unor batrâni dintr-o familie. Marduk - Jupiter (fata vizibila a lui Bel), venerat mai ales în Babilon; Nebo - Mercur, zeul negustorilor, patron al orasului Borsippa, reprezenta în familie copii; Istar - Venus, privita ca un porumbel (barbat când apare dimineata, femeie seara, încearca sa-i seduca pe muritori, având un numar nesfârsit de iubiti), o reprezenta pe sotie. Nirgal (cel cu picioarul mare) - Marte, înfatisat ca un leu era zeul razboiului, patron al orasului Kutha, îl reprezenta pe sot.

Cunoastem din mai multe surse istoria sfânta a popoarelor mesopotamiene: povestea creatiei, a potopului, coborârea lui Istar în infern, legile lui Marduk, ierarhia zeilor. Este izbitoare asemanarea dintre traditiile babiloniene si cele ebraice referitoare la potop. Iata cum reda preotul istoric Berose sec 3 îen, versiunea chaldeeana. Zeii decid distrugerea primilor oameni, fiind nemultumiti de purtarile lor rele. Zeul apelor Ea, una dintre cele trei personificari ale lui Anu (fiecare persoana a primei triade era privita la rândul ei ca o sfânta treime), primeste ordinul sa puna în practica potopul la solstitiul de vara. Acesta, nemultumit, îi riposteaza lui Enil, zeul pamântului si cel care propusese potopul: “O, tu înteleptule printre zei, eroule! Cum de nu te-ai gândit mai mult si ai cerut potopul?” Obligat însa sa se supuna, Ea tradeaza secretul lui Utnapishtim, respectiv Noe, pentru a-l salva. Acesta construieste o mare arca, în care îsi îmbarca toata familia precum si tot soiul de animale. Dupa 7 zile (conform traditiei asiriene, diluviul a durat 6 zile si 6 nopti, iar într-a 7-a, apele au scazut putin pâna la vârfurile muntilor), arca s-a împotmolit în vârful unui munte, iar de pe corabie au fost trimisi pentru cercetare un porumbel si apoi o rândunica, care s-au întors, fara sa gaseasca nicaieri pamânt. La sfârsit, dupa debarcare, Utnapishtim, pentru a multumi, jerfeste animale pe un foc acru, al carui fum “Ii atrase pe zei precum mierea pe muste” (dupa povestea biblica, mai noua decât cea chaldeeana, potopul a început la echinoxul de toamna si a tinut 40 de zile).

Dupa cei 12 mari zei enumerati mai sus, urma o armata de zeisori cu ierarhie stabilita, servanti ai superiorilor lor. In fata atâtor zei (un rege asirian pe la 800 îen, a numarat peste 7.000 zei si genii) fiecare era venerat cu precadere în orasul în care era ales ca patron si în templul în care se credea ca locuieste, dar unitatea tarii era cu neputinta de realizat. Marele lor rege Hamurabi, întelese ca doar impunând pe unul dintre zei ca suveran al celorlalti, poate determina ca cetatile sa depinda si material de casa zeului suprem. Marduk, zeul Babilonului, resedinta lui Hamurabi, trebuia impus celorlalti. Cum Bel-domnitorul poseda conform traditiei tablele destinului, s-a inventat o legenda ad-hoc. Marduk, învingându-l în lupta pe zeul haosului Timat (Timat a fost taiat în doua si prin aceasta cerul a fost separat de pamânt), a fost recompensat într-un consiliu al zeilor supremi prin pastrarea asupra-si a secretului viitorului) într-o forma mai simpla s-a raspândit zvonul ca Marduk este tot o fata a lui Baal). Regele Hamurabi, luândui-o cu mult înainte lui Moise, scrise tablele legii, intra cu pompa în templu, declara ca i le-a dictat Marduk si porunci sa fie respectate de toate cetatile. Iata cum astrologia - cu ajutorul tablelor viitorului, cele atât de râvnite de toata lumea - puse umarul la unitatea Chaldeei.

Chiar în cursul istoriei Imperiului Asiro-Chaldeean, astrologia a trecut printr-o dubla evolutie: una de ordin social, iar a doua de ordin metodologic; evolutie care s-a accentuat în decursul secolelor urmatoare. Social, astrologia a pornit de pe treptele tronului si din altarele cele mai sfinte ale Babilonului, pentru a coborî treptat dar sigur, pâna în praful bâlciurilor si pâna la biletele trase de papagali. Metodologic începe în preistorie, din empirica, transformându-se în stiintifica, odata cu marii astronomi ai antichitatii si decade în noua epoca într-o rutina fara legatura cu cerul, axându-se doar pe consultarea efemeridelor si pe interpretarea lor dupa regulile clasice (care nu mai corespund situatiei reale datorita precesiilor echinoctiilor) si viseaza astazi sa fie recunoscuta drept stiinta pura.

Sa urmarim de-a lungul veacurilor aceasta democratizare treptata si acest repetat cameleonism metodologic, pornind de la leagan - adica din Chaldeea. Izvoarele cunoasterii sunt scrierile istoricilor greci si romani (în special Diodor din Sicilia, Herodot, Cicero, Macrob), dscrierea lui Daniel - cel pomenit în Biblie ca sclav în captivitatea babiloniana, monumentele, inscriptiile, arhivele si bibliotecile dezgropate în Mesopotamia - scrise pe tablite plate, patrate, din argila arsa. Caramizile înca nu erau uscate când erau zgâriate pe ambele fete, având litere formate din cuie ( scriere cuneiforma), mici si foarte dese (descifrarea acestora a survenit numai în urma eforturilor continue si a geniului unor hinsks, Sir Henri Rawlinson si M.Oppert).

Fiecare tablita era numerotata, aidoma paginilor unei carti. Mai multe “coctile laterculi” - cum le numea Plinius scrise în continuare, se poate spune ca formau o carte. Din Mesopotamia pâna în Egipt au fost dezgropate foarte multe astfel de tablite; doar într-o singura sala - cea a lui Asurbanipal - a palatului din Ninive, s-au gasit aproape 10.000. Cele mai vechi tablite, sunt situate la mai putin de un secol dupa potop - circa 4.000 î.e.n. (cele mai noi dintre acestea sunt din sec 2 e.n.; iar prima tablita a fost adusa în Europa în 1851). In afara aspectului dual al limbii cuneiforme - cel babilonian si cel ninivic (fiecare cu formele sale arhaice si moderne), preotii aveau o scriere hieratica prin care transmiteau urmasilor lor, cunostiintele stiintifice secrete, câstigate cu truda. Biblioteca palatului din Ninive, cladit de marele si înteleptul Asurbanipal (acest rege al Asiriei - 668-626 î.e.n. - se lauda si pe buna dreptate, ca ajunsese maestru în arta scrierii; cel ce putea citi si scrie, ajungea administrator de templu, preot sau judecator) era cea mai bogata (toate templele din marile cetati aveau biblioteci; în special cea din Ur era cea mai veche - Erech din Biblie sau Orchoe al geografilor greci; deasemenea în Ssipara - orasul cartilor, Eridon si Babilon), cuprinzând tratate de gramatica, istorie, drept, mitologie, istorie naturala, astrologie. Se stie ca 4.000 dintre acestea si anume acelea care tratau despre stiinta cerului, reprezentau compilarea unor texte mult mai vechi, scrise pe timpul lui Sargon I - circa 38oo î.e.n. (care la rândul lor se banuieste ca ar reprezenta copii ale altor scrieri si mai vechi). Aceasta colectie de aproximativ 25.000 de texte si preziceri astrologice (dintre care 300 de tablite care se afla la Muzeul Britanic din Londra, au fost traduse si publicate de R.C.Thompson: “The Reports of the Magicians and Astrologers of Niniveh and Babylon”, London, 1902, 2 vol. în 8), este cea mai veche opera scrisa cu caracter stiintific din Asia; la fel dupa cum în Egipt cel mai vechi document scris - papirusul Rhind este tot o lucrare stiintifica. O parte a tablitelor cuneiforme contin interpretari de acest fel: “când Luna noua poarta o coroana alba, regele va avea dominatia asupra altor popoare”; altele sunt rapoarte strict stiintifice, care mentioneaza punctele cardinale, reproduc desene ale constelatiilor (se cunosteau chiar din acel timp 10 dintre cele 12 case zodiacale, pe care le regasim si în alegoria celor 10 regi antediluvieni); momentul rasaritului astrilor, opozitiile, conjunctiile si ocultatiile.

Babilonul a fost cea mai veche cetate din lume (antichitatea credea ca a existat chiar si înainte de potop) si principalul focar de cultura din Asia. Traditia biblica se împleteste cu cea chaldeeana, când sustine ca dupa potop fiii lui Noe - Sem, Kcham si Jafet - au hotarât sa ridice în orasul lui Bel un turn pâna la ceruri, pentru a putea scapa de vreun eventual nou flagel. Atât acest templu, cât si casa si mai târziu mormântul zeului, au existat într-adevar si este putin probabil sa fi avut alta utilitate decât ca observator astronomic si implicit astrologic. Se cunoaste forma si marimea turnului Babel din descrierea lui Herodot (1,181), ca si din cele scrise pe o tablita din anul 229 î.e.n. Lânga “Calea Sacra” a procesiunilor se ridicase un postament dreptunghiular de piatra - cu trepte, lung de 2190 picioare si lat de 1200 picioare. In mijlocul lui se înalta turnul cu 7 etaje, având baza patrata cu latura de 600 picioare; fiecare etaj era mai mic decât cel de dedesubt, având latura pe jumatate si era lucrat din caramizi neuscate, îmbracate cu altele finisate în diferite culori simbolice ale celor 7 planete, fiecare etaj fiind dedicat câte unuia dintre cei 7 zei planetari. Deasupra ultimului etaj, se înalta o capela la care se ajungea urcând o scara exterioara în spirala, care începea dinspre rasarit. “In turnul superior este un mare sanctuar si în acest sanctuar un mare pat bogat împodobit, lânga care se afla o masa de aur. Nu se vede nici o statuie. Nimeni nu-si petrece acolo noaptea, în afara unei femei din tinut, desemnata de zeul însusi, dupa cum afirma chaldeenii care sunt preotii acestui zeu” (Herodot).

Fata de aceasta marturisire si tinând seama de atributia de astrologi a preotilor chaldeeni, putem afirma cu încredere ca acolo sus, unde se vedea bine orizontul, era facut horoscopul nou nascutului, pe masa de aur. In fiecare nou an venea la Etemenanki (numele chaldeean al turnului), pe calea sacra, procesiunea solemna a marilor demnitari si a clerului, pentru a-i aduce lui Marduk omagiul meritat de toti ceilalti zei; se executau rugi si libatiuni, se jertfeau vite; iar marii preoti consultând cerul, dadeau pronosticul pentru tot anul care începea.

Astfel de turnuri numite si zigurat-uri - pure observatoare ca si Etemenanki - se înaltau în preajma tuturor templelor mari; preotii care erau oficiantii planetelor, erau si astronomi, iar oracolele lor cuprindeau date stiintifice. Nu este nici o mirare ca cei care domneau în Babilon si Ninive nu puteau calca ordonantele lor categorice. Când dupa scurgerea timpului si sub loviturile navalitorilor în Babilon, Etemenanki se narui, preotii astrologi au comandat regilor - prin gura lui Marduk - reconstructia venerabilului templu. Nabopolasar - fondatorul imperiului neobabilonian, încearca, fara sa poata reusi, reânaltarea maretului turn de peste 200 m. Mai târziu, Alexandru cel Mare - cuceritorul inegalabil, se pleca umil în fata cererilor chaldeene. Peste 10.000 de sclavi curatara timp de 2 luni caramizile cazute prin preajma, dar moartea neasteptata a împaratului macedonean puse capat ultimei încercari de înviere a turnului Babel.

Cel ce putea prezice o eclipsa în acele vremuri, putea fi banuit ca are puterea de a o produce; rangul lui nu poate fi decât foarte înalt printre ceilalti muritori, caci zeii însisi le destainuiesc secretele; marii pontifi ai templelor, sunt printi de sânge regal, preoti, carturari ce scriu analele imperiului, iar stiinta cerului se învata cu sfintenie în scolile de lânga zigurat. Deoarece numele lui Nabopolasar (în traducere: zeul Nebo sa-si protejeze fiul), ca si aproape toate numele regilor au un înteles sideral-religios, putem presupune ca odata cu horoscopul se decidea si numele mostenitorului prezumtiv al coroanei. Astfel avem: Salmanasar - zeul Salman favorizeaza; Asarahadden - zeul Asur a dat un frate; Sennacherib - zeul Sen si-a înmultit fratii; Nabucodonosor - zeul Nebo sa protejeze coroana; Asurbanipal (Sardanapal) - zeul Asur si-a format un fiu. Acest privilegiu al astrologilor chaldeeni este regasit mai târziu în China si Japonia.

Astrologia a avut întotdeauna o aripa ocrotitoare fata de urioara ei mai plapânda - astronomia, ea fiind firul nevazut pe care s-au însirat primele perle ale stiintei, precum si cele dintâi acte istorice ale orientului. Istoria Chaldeei este istoria astrologiei. Principalele date din istoria asiro-babiloniana sunt fixate în cronologia generala pe baza notarii unor eclipse sau fenomene observate de catre magii turnurilor zigurate. Dupa notificarea lasata de babilonieni asupra unei eclipse a planetei Venus, în al 6-lea an al domniei lui Amizaduga, s-a calculat ca prima dinastie amorheana din Babilon a început la 2105 î.e.n. (cu Hamurabi) si de aici s-a stabilit o întreaga retea de date anterioare si posterioare acestui eveniment.

Dupa cladirea turnului Babel - care nu avea rival în vechime si marime, poate doar prima piramida a Egiptului (ambele constructii astronomice) - trebuie sa ne oprim asupra tratatului “Lumina Lui Bel” de pe timpul lui Sargon I, opera deasemenea siderala, înainte de a ajunge la prima dinastie a Babilonului, creata de marele Hamurabi, sub sceptrul caruia au fost contopite provinciile din sudul Mesopotamiei, prin celebra lovitura de maestru (diplomatico-astrologica) a codicelor lui Marduk. Codicele - regasit la Suza, în 1901, cu toate cele 282 de articole ale sale, are mari asemanari cu decalogul lui Moise, pe care îl precede cu 6 secole. Ambele au fost declarate ca inspirate de zeul suprem conducatorilor de popoare; ambele au fost gravate pe tablite si prezentate cu pompa în fata poporului, având un continut moral si un scop politic. Dupa ce Hamurabi, prin creearea legendei cu victoria lui Marduk - Bel, îi confer[ acestuia întâietatea asupra celorlalti zei si anunta în prologul codicelor sale ca zeul are o domnie eterna în Babilon, asigurând cu atentie stabilitatea în viitor a capitalei sale. Dupa ce face ordine în cetatea zeilor si în casele oamenilor, monarhul reformeaza calendarul, rezervându-si dreptul de a intercala la nevoie o a 13-lea luna, pentru a restabili valoarea anului.

Incepând cu 1500 î.e.n., cultivarea continua a stiintelor si artelor în Babilon a adus în mod natural rafinarea, îmblânzirea moravurilor si scaderea virtutilor militare; iar bogatiile ce se strângeau necontenit au deschis pofta popoarelor vecine. Catre 1300 î.e.n., statul babilonian este atacat, învins si facut vasal de catre asirieni, locuitorii din nord. Tiglatfalasar al doilea -700 î.e.n.- marele cuceritor al tânarului, crudului si razboinicului popor asirian; învingator de la Marea Caspica pâna la portile Indiei si de la hotarele Egiptului pâna în desertul Arabiei, cel caruia la Damasc 25 de regi prizonieri i s-au închinat, nu putu sa se multumeasca numai cu vasalitatea Chaldeei. El si-a jurat distrugerea totala a dusmanului. O lupta fara mila s-a încins între nord si sud, între forta brutala si disperarea celor ce-si aparau existenta. In mai putin de 100 de ani, dreptatea ca si puterea oculta a culturii, îsi spusera cuvântul. Babilonul mai avea pe tronul sau dominatia dinastiei asiriene, dar jugul era usor: învingatorii au luat de la învinsi credintele, religia, stiinta si obiceiurile. Ultimul dintre marii cuceritori asirieni - Asurbanipal, ajunsese destul de rafinat pentru a ordona constructia unui nou palat regal mai mare, mai încarcat de statui decât cel dinainte, în care nu a uitat sa se asigure o încapere mare, pentru pastrarea bibliotecii ce se adunase la Ninive. Odata cu apogeul imperiului, vechea biblioteca începuta pe timpul lui Sargon I, ajunsese la cea mai mare dezvoltare. Shamash - mitu - ubalit, cel mai tânar frate al marelui rege era astrolog; când cel de-al doilea frate, suferind avu nevoie sa întreprinda o calatorie, monarhul ceru avizul astrologilor; însusi Asurbanipal se mândrea ca putea citi si scire cu usurinta.

Din acel moment - circa 600 î.e.n., învinsii pot fi linistiti: artele, stiintele si astrologia vor înflori ca în vremurile bune de demult. Progresul facut de studiul astrelor în secolele urmatoare este deosebit de important. Erau cercetate si notate cu exactitate pozitiile Lunii si orbitele aparente ale planetelor printre constelatii, conjunctiile lor cu stelele de marimea I, momentele si durata eclipselor; durata revolutiilor siderale ale planetelor si a Soarelui - aflând astfel valoarea anului si ajungând la alcatuirea de efemeride perpetue. Drumul Soarelui a fost împartit în 360 grade; ziua si noaptea în câte 12 parti - numite “orele babiloniene”; au creat saptamâna de 7 zile, dupa numarul si numele planetelor (într-adevar, s-a constatat ca aceste fundamente ale stiintei au ramas valabile, încât nici revolutiile - în special cea franceza din 1789, nu le-au putut înlocui). Se crede ca ordinea zilelor din saptamâna s-a fixat astfel: planetele au fost înscrise pe un cerc în ordinea presupus fireasca si au fost citite din trei în trei. S-au introdus cicluri luni-solare, tot mai apropiate de adevaratele miscari; s-a descoperit inconstanta vitezei Soarelui pe ecliptica si deci inegalitatea anotimpurilor. La moartea lui Asurbanipal - 625 î.e.n., cel plin de stiinta si astronomie, Chaldeea a scapat de sub dominatia Asiriei si o dinastie proprie, neo-babiloniana, si-a început domnia (625-539 î.e.n.). Cel mai stralucit conducator al acestei perioade a fost Nabucodonosor al II-lea, zis Cel MAre (606-562 î.e.n.), care credea în toate, dar cu predilectie în vise. Cuceririle sale au fost marete, dar cea mai rasunatoare a reprezentat-o supunerea lui Israel la un an dupa urcarea sa pe tron. Regele Iuachim si toata curtea lui au fost adusi prizonieri, astfel începând faimoasa captivitate babiloniana a evreilor. In curând -587 î.e.n., nemultumit doar cu atât efectuând o noua expeditie în Palestina, spori considerabil numarul sclavilor. Printre ei se afla si Daniel (caruia stapânii i-au spus pe limba lor Belsatar) învatatul scriitor, de la care ne-au parvenit multe dintre informatiile privitoare la acea vreme. Iata ce mentioneaza el într-un pasaj:

“ In al doilea an al domniei lui Nabucadnetar - numele biblic al lui Nabucodonosor, Nabucadnetar a avut niste vise. Duhul lui era tulburat si i-a pierit somnul...” Imparatul a poruncit sa fie chemati vrajitorii -”cititorii în stele, descântatori si chaldeei” (chaldeei erau numiti în antichitate o casta de savanti ce formau un fel de corporatie analoga vechilor universitati franceze, medievale. Ei vorbeau vechea limba, ajunsa sacra - acadeana - comparabila cu limba latina în biserica romano-catolica si se ocupau cu studii teologice si mai ales astronomice, fiind depozitarii zelosi ai bibliotecilor si traditiilor stiintifice), ca sa-i ghiceasca si sa-i explice visul. Insa toti acestia nu au putut face nimic deoarece monarhul uitase visul. Cu toate amenintarile cu moartea, le-a fost imposibil sa talmaceasca un vis pe care nu-l cunosteau. Imparatul dadu ordin sa fie omorâti toti înteleptii Babilonului, deci si pe Daniel - care se gasea acolo împreuna cu trei tovarasi (Azaria, Anania, Misael). Daniel se ruga si ceru îndurare Dumnezeului-Unic ca sa-l scape de la pieire. In timpul noptii, el avu o revelatie din care întelese visul ca si talmacirea lui. Imparatul Nabucodonosor ramase uimit de stiinta lui Daniel si îi aduse daruri, îl lauda; recunoscând atotputernicia zeului strain, îl elibera din sclavie, îl înobila si îl numi seful tuturor înteleptilor. Daniel a ramas multa vreme la curtea Babilonului în înalta sa functie; drept recunostiinta, unelteste împreuna cu regele persan Cyrus prabusirea binefacatorului sau, pentru a-si vedea eliberat poporul din captivitate.

Intriga reuseste. Dupa o lupta si un asediu celebre, cetatea Babilonului s-a predat persilor. Ultimul rege al dinastiei neobabiloniene - Nabonid (555-538 î.e.n.): odata detronat independenta Chaldeei s-a pulverizat. Cyrus intra triumfator în capitala marelui imperiu, darâma turnul Elemenanki si zidurile de aparare, îi alunga pe ghicitorii tarii, care jurara razbunare si îi elibera din captivitate - ca pret al tradarii, pe fratii lui Daniel. In zadar fiul lui Nabonid, Bel - Sar - Usur (Baltazar al Bibliei) a pregatit lupta împotriva uzurpatorilor. Pe zidul camerei unde benchetuia, au aparut cuvintele magice: MANE (Dumnezeu a judecat regatul tau si îi pune capat); THEKEL (ai fost cântarit cu cântarul dreptatii si ai fost gasit prea usor) si FARES (regatul tau va fi împrastiat).

Când nu exista nici un mijloc pentru a lovi într-un dusman mai puternic, cel mai bun lucru este sa-l lingusesti, spre a-l îmblânzi. Astronomii babilonieni au numit “cirus” norii subtiri si înalti care se vad ca niste ace, când vremea este schimbatoare. Razbunarea magilor nu a întârziat mult si a fost deplina. Instrumentul docil si providential a aparut pe negândite, mai teribil decât si l-ar fi putut închipui chiar ei: Alexandru cel Mare - Macedon! Influenta pe care au avut-o înteleptii chaldeeni asupra elevului lui Aristotel, ca si prestigiul de care se bucura stiinta lor în ochii acestuia, din cuvintele marelui sau magistru desigur înca de mai înainte de a-i fi cunoscut pe ei, au fost întotdeauna nesocotite! Doar astfel se poate întelege de ce Alexandru si-a uitat patria si a ales drept capitala a vastului sau imperiu tocmai Babilonul.

Alexandru al III-lea - cel Mare, fiul lui Filip - rege al Macecdoniei (356-323 î.e.n.) a fost cel mai mare conducator al antichitatii. A fost instruit în toate stiintele, inclusiv în astrologie, de catre cel mai mare geniu în viata pe atunci -Aristotel Stagiritul. Inainte de a pleca în marea expeditie împotriva persanilor, care se va transforma într-o cucerire a lumii si îl va face celebru, s-a dus la Pythia, pentru a-i citi oracolul. Pythia l-a refuzat si nu a vrut sa urce pe trepiedul din grota cu aburi ametitori. Alexandru a târât-o de par. Inspaimântata, preoteasa a strigat: “O, fiule, nimeni nu ti se poate opune!”. “Destul - raspunse tânarul - mi-ajunge aceasta profetie!”.

Trecând cu armatele sale în Asia, a ajuns în Frigia. Acolo domnea un taran - Gordio, ajuns pe tron în urma unei preziceri facuta în templul lui Jupiter din capitala tarii. Când batrânul rege a murit neavând nici un urmas, oracolul a cerut sa fie ales primul om care va fi întâlnit venind spre templu, pe un car cu boi. Norocul ajutându-l, Gordio a ajuns rege, carul lui a fost donat templului, iar nodul cu care era legat de car jugul, a fost pastrat cu sfintenie. Nimeni nu-l putea desface, deoarece era ca o minge cu capetele înauntru. Oracolul a spus: “cel care îl va desface, va stapâni Asia”.

Alexandru taie cu sabia faimosul nod gordian, asigurându-si astfel domnia continentului. De aici s-a îndreptat catre Babilon. Necunoscând soarta care le era pregatita, preotii-astrologi au trimis vorba cuceritorului care se apropia în fruntea temutelor sale armate, ca daca va intra în cetatea lor, acolo va muri (ceea ce s-a si întâmplat). Fie ca nu i s-a comunicat amenintarea, fie ca atractia supunerii celei mai vestite metropole a orientului a fost prea puternica, Alexandru a intrat în Babilon - 338 îen, dar primul lui gând a fost sacrificiul fata de zei dupa ritul chaldeean si dorinta de a i se face horoscopul. Astrologii, întelegând pe data folosul pe care îl puteau trage de la acest erou credul, i-au prezis ca îl va învinge pe Darius, dusmanul si împilatorul lor. Regele grec, aducându-si aminte de marele sau maestru, ceru sa i se dea o copie a vestitelor tabele de pozitii ale astrelor, adunate prin sudoarea atâtor generatii de astronomi chaldeeni. Aceste observatii, cunoscute pe atunci sub numele de “table babiloniene”, au fost încredintate lui Calistene si trimise în Grecia lui Aristotel. In cele din urma, mult asteptata ciocnire a astrologilor s-a produs. Grecii l-au atacat pe Darius al III-lea, Codoman al Persiei (336 - 330 î.e.n.); avându-l general pe Mitriade, îl învinsera întâi pe Issus -332 î.e.n.- si apoi pe Arbele -331 î.e.n.-. Astrologii au cerut de acum si mai mult - reânaltarea turnului lor sacru, simbolul vizibil al dominatiilor pamântene; observatorul minune ce le lipsea de atâta vreme, templul profanat al celor 7 zei planetari. Alexandru, docil, puse 10.000 de oameni la lucru; dar moartea lui neasteptata împrastie lucratorii, farâmita armata, sfarâma imperiul, prabusind visul domniei universale. Nimeni si niciodata nu a mai încercat o lucrare atât de nebuneasca, precum învierea turnului Babel.

Dupa moartea lui Alexandru, Babilonul a ramas numai centrul regatului Seleucizilor - o parte ca atâtea altele, a marii mosteniri. Acum astrologia chaldeeana, scapata de grija framântarilor sângeroase si-a trait ultimele zile într-o apoteoza solara. In toate tinuturile din preajma, ca si în cele îndepartate, focul sacru al stiintei lui Bel a aprins torte care vor lumina etern. Din toate capitalele lumii: Alexandria, Roma, Athena, Palmir, Damasc, Bizant, învatatii priveau cu respect la “almamater” babiloniana, care într-un ultim efort s-a întrecut pe ea însasi. In aceasta epoca de aur, numele astrologului Kiddinnu - circa 200 î.e.n., s-a înaltat la valoarea unuia din marii astronomi ai omenirii. Efemeridele create de el cu ajutorul datelor strânse de înaintasi, sunt o opera de înalta tinuta stiintifica. In special în privinta Lunii, este uimitoare distinctia pe care o facea (identic modului nostru actual de abordare) între cele patru feluri de revolutie ale astrului. 1 - revolutia sinodica, luna lunara sau lunatia -adica timpul reântoarcerii unei aceleiasi faze; 2 - revolutia siderala - timpul reântoarcerii în dreptul unei aceleiasi stele; 3 - revolutia anomalistica - timpul revenirii la cea mai apropiata pozitie de pamânt; 4 - revolutia draconitica - timpul revenirii la nodul ascendent.



Pentru a ne da seama de valoarea stiintifica a caclculelor marelui astrolog, redam în paralel timpurile gasite de el fata de cele mai recente date ale astronomilor.

Dar titlul de glorie al astrologiei chaldeene ramâne fara îndoiala posibilitatea de a fi prezis cu succes eclipsele, nemaitinând seama ca cercetarile moderne afirma cunoasterea înca de pe acel timp a precesiei echinoctiilor. Iata trei rapoarte astrologice din care reiese siguranta cu care erau prezise, sinceritatea cu care se recunostea câteodata greseala si modestia cu care se anunta confirmarea eclipselor prezise.

“In 14 ale lunii se va întâmpla o eclipsa. Nenorocirea va cadea pe tarile Elam si Siria, dar norocul va veni asupra regelui nostru. Regele poate fi linistit; Venus nu se va vedea; dar eu zic stapânului meu ca va fi o eclipsa.Semnat: Irasilu cel batrân, servitor al regelui”.

“In 25 ale lunii Ululu, luna a fost vizibila în acelasi timp cu Soarele; eclipsa nu s-a întâmplat. Semnat: Abal-Istar”.

“Catre regele stapânul meu, am scris: o eclipsa se va întâmpla. Acum ea s-a întâmplat într-adevar. Aceasta este un semn de pace pentru regele, stapânul meu”

Deci, chaldeenii preziceau eclipsele si câteodata...reuseau. Cum? Iata o întrebare pentru care învatatii si-au pierdut multa vreme, mai ales tinând seama ca autorii antici (Diodor din Sicilia, Vitruviu, Plutarh, Strobe), afirmau ca astrologii babilonieni nu stiau nimic precis despre Luna. Intr-adevar, dupa parerile raspândite în Mesopotamia, Luna ar fi fost o sfera întunecata pe o parte si aprinsa pe cealalta. Fazele sunt urmarea unei rotiri încete în jurul propriei axe, iar eclipsele, ale unei rotiri rapide. A le prezice, pornind de la aceste idei, este imposibil. Explicatia este însa usoara, gândindu-ne la secretul cu care chaldeeni înfasurau înalta lor stiinta. Lor, mecanismul miscarii Lunii si Soarelui le era, fara nicicea mai mica îndoiala bine cunoscut ca si faptul ca doar unul dintre cele doua corpuri este luminos, pe când celalalt este luminat.

Desigur, aceste cunostiinte sunt absolut necesare, dar nicidecum suficiente pentru a prezice o eclipsa. Au fost enuntate atunci doua ipoteze. Una, sustinuta de marele Schiappareli, presupune cunoscuta perioada de 18 ani si 11 zile sau 6585 1/3 zile, numita Saros, în care erau cuprinse 223 lunatii (perioada tripla de 19756 zile - 669 lunatii, numita exeligmus, era preferata, continând un numar întreg de zile) si dupa care se reproduceau eclipsele. Cea de-a doua supozitie, presupunând imposibilitatea cunoasterii perioadei saros înainte de Kiddinnu, banuieste cunoasterea seriilor alternative de 5-6 eclipse, care se succed la un interval de 6 lunatii sau 177,2 zile în mare, succesiuni repetate cu regularitate în anumite perioade, printre care 755 - 432 î.e.n.

Este foarte posibil sa fi fost cunoscute toate aceste aspecte si chiar mai mult. Pentru a nu-si trada secretele, astrologii apelau la rapoarte eronate; în orice caz, tipicul prezicerilor, chiar fata de rege, era cel al vechiului tratat de pe timpul lui Sargon, chiar si când stiinta lor îl depasise cu mult. Ultimele observatii cunoscute ale magilor babilonieni sunt doua preziceri ale pozitiei lui Mercur fata de stelele fixe, în 245 si 237 î.e.n.; si a lui Saturn, în 229 î.e.n., pomenite în scrierile lui Ptolemeu. Dupa aceasta data, chaldeenii dispar din istorie, dar ceea ce s-a mostenit si a ramas pâna recent, nedepasind 200 de ani, în evolutia omenirii, din întreaga cultura asiro-babiloniana, este aceasta credinta în puterea stelelor noptii.